Un vaccin împotriva dependenței de cocaină are rezultate promițătoare

Un vaccin împotriva dependenței de cocaină are rezultate promițătoare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Oamenii de ştiinţă din Brazilia au dezvoltat un vaccin menit să inhibe efectele de dependenţă date de cocaină, pentru a prelungi abstinenţa consumatorilor care se străduiesc să renunţe la viciu.

Calixcoca este un vaccin terapeutic promiţător, transmite joi AFP.

Proiectul a câştigat săptămâna trecută un premiu în valoare de 500.000 de euro din partea companiei farmaceutice Eurofarma, care finanţează soluţii inovatoare „de mare impact” în sectorul sănătăţii.

Nu este vorba despre un leac miraculos anti-cocaină. Spre deosebire de vaccinurile preventive, care urmăresc să prevină ca bolile să ajungă în organism, vaccinurile terapeutice sunt utilizate pentru a trata problemele de sănătate existente.

Calixcoca „îi ajută pe dependenţi să producă anticorpi care împiedică drogul să acţioneze asupra creierului”, a explicat psihiatrul Frederico Garcia, coordonatorul acestui proiect condus de Universitatea Federală din Minas Gerais (UFMG).

Concret, acest vaccin urmăreşte să blocheze senzaţia de plăcere pe care cocaina o provoacă atunci când acţionează asupra unei zone a creierului, cunoscută sub numele de „circuitul recompensei”.

Prin întreruperea acestui ciclu care conduce la consumul compulsiv şi, prin urmare, la dependenţă, vaccinul „creşte şansele” ca abstinenţa să fie durabilă pentru cei care doresc să renunţe, a precizat cercetătorul.

În cadrul testelor efectuate pe animale, oamenii de ştiinţă au observat o producţie semnificativă a acestor anticorpi anti-dependenţă, cu puţine efecte secundare.

Vaccinul a avut, de asemenea, efecte pozitive asupra fetuşilor de şoarece. Acest aspect ar putea contribui la tratamentul femeilor însărcinate, care suferă de dependenţă de cocaină sau de derivaţi ai acesteia, cum ar fi crack-ul.

Alte proiecte de cercetare similare au fost realizate în Statele Unite, însă nu s-au concretizat, printre altele din cauza rezultatelor insuficiente în studiile clinice pe subiecţi umani, care urmează să înceapă în curând în Brazilia.

ADVERTISING

"Nu este un panaceu"

Calixcoca este primul proiect de acest gen din America Latină. "Dacă testele clinice vor arăta că este eficient şi dacă va fi aprobat de autoritatea de reglementare în domeniul sanitar, Anvisa, acesta va fi primul vaccin anti-cocaină şi chiar anti-drog din lume, utilizat ca medicament", a dat asigurări Frederico Garcia.

Spre deosebire de alte vaccinuri care folosesc componente biologice, antigenul, substanţa care declanşează reacţia imunitară pentru a produce anticorpi, este realizat din componente chimice concepute în laborator. Cu două avantaje: procesul de producţie costă mai puţin şi nu este nevoie să se respecte lanţul frigorific pentru transport.

"Nu există încă un tratament (medicamentos) specific aprobat pentru dependenţa de cocaină sau crack. În prezent, pacienţilor li se oferă doar consiliere psihologică, asistenţă socială şi, eventual, cure de dezintoxicare", a explicat psihiatrul.

Vaccinul ar completa aceste strategii multidisciplinare, ajutând, spre exemplu, la evitarea recidivelor imediate după o perioadă de tratament.

Chiar dacă testele clinice se dovedesc concludente, "nu este un panaceu" - Calixcoca se adresează pacienţilor "abstinenţi, care sunt hotărâţi să rămână astfel", a subliniat specialistul.

Echipa lui Frederico Garcia speră să contribuie la inversarea unei "statistici triste". Potrivit datelor Institutului Naţional pentru Abuzul de Droguri (NIDA) din Statele Unite, unul din patru consumatori obişnuiţi de cocaină devine dependent. Şi doar un sfert dintre pacienţii care doresc să se vindece de această dependenţă reuşesc acest lucru, după cinci ani de tratament.

Aşteptările pentru Calixcoca sunt mari în Brazilia, a doua ţară din lume cu cel mai mare consum de cocaină, după Statele Unite - peste 3.000 de persoane s-au oferit deja voluntari pentru testele clinice.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇