Tătaru: Urmează să primim alte 600 de flacoane de Remdesivir. Trump a impus ca toată producţia să rămână în SUA

Tătaru: Urmează să primim alte 600 de flacoane de Remdesivir. Trump a impus ca toată producţia să rămână în SUA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nelu Tătaru a afirmat că au venit 640 de flacoane de Remdesivir în România, în două serii şi urmează să primim alte 600 de flacoane.

Este vorba despre primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul împotriva COVID-19.

Ministrul Sănătăţii a precizat că, la nivelul Statelor Unite, preşedintele Donald Trump a impus ca toată producţia să rămână în SUA.

„După cum ştiţi, Remdesivir a venit printr-un studiu. Am avut 640 de flacoane venite în două serii. S-au repartizat către spitalele de boli infecţioase sau cele care sunt suport COVID şi aveau secţii de boli infecţioase care puteau urmări.

ADVERTISING

Acest studiu a avut acea cantitate. Urmează să mai primim o cantitate de 600 de flacoane. Dar ţine foarte mult, după cum ştiţi şi dumneavoastră, la nivelul Statelor Unite, preşedintele Trump a impus oarecum ca toată producţia să rămână în SUA. Noi avem această solicitare şi avem şi un aviz că ne va veni. Aşteptăm să vină”, a afirmat Nelu Tătaru, vineri, la Iaşi, întrebat despre subiect.

Acesta a adăugat că „ele, fiind într-un studiu, sunt în anumite clinici”.

„În acele clinici pot desfăşura şi activităţi de parteneriat cu alte spitale”, a mai spus Tătaru.

ADVERTISING

CE a dat autorizația la începutul lui iulie

Pe 3 iulie, Comisia Europeană a acordat o autorizaţie de introducere pe piaţă condiţionată pentru medicamentul Remdesivir, care devine astfel primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul împotriva COVID-19, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Medicamentul autorizat Remdesivir dispune acum de o autorizaţie de introducere pe piaţă condiţionată, unul dintre mecanismele de reglementare ale UE create pentru a facilita accesul rapid la medicamente care răspund unei nevoi medicale nesatisfăcute, inclusiv la cele pentru situaţii de urgenţă ca răspuns la ameninţări la adresa sănătăţii publice, cum ar fi actuala pandemie.

ADVERTISING

Vezi și Germania mai are doar câteva sute de doze de Remdesivir și ar vrea să producă medicamentul în Europa, după ce Trump a cumpărat întregul stoc


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇