Stimulentele date de Firea donatorilor de plasmă încalcă legile UE și creează discriminare, spun chiar cei care se ocupă cu asta

Stimulentele date de Firea donatorilor de plasmă încalcă legile UE și creează discriminare, spun chiar cei care se ocupă cu asta

Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională „Prof.dr. C.T. Nicolau” Bucureşti a transmis, vineri, că donarea de sânge este şi trebuie să rămână un act umanitar, ca reacţie la proiectul adoptat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti care a decis să acorde 1.000 de euro pacienţilor vindecaţi de coronavirus dispuşi să doneze plasmă.

Reprezentanţii Institutului consideră că beneficiile prevăzute de HG nr. 1364/2006 pentru donatorii de sâge şi componente ale acestuia reprezintă, mai degrabă, ”un minim de recunoştinţă pentru gestul umanitar al acestora” şi nu sunt de natură a-i determina să doneze.

ADVERTISING

”Donatorii îşi doresc să doneze sânge din compasiune şi ca gest umanitar, nu pentru remuneraţii şi beneficii. Beneficiile pe care HG nr. 1364/2006 le prevede pentru donatorii de sânge nu sunt de natură să determine donatorii să doneze sânge şi componente sanguine, ci reprezintă, mai degrabă, un minim de recunoştinţă pentru gestul umanitar al acestora.

A fost nevoie de foarte mult timp şi implicare din partea instituţiilor statului pentru a promova ideea că donarea de sânge şi componente sanguine este un act voluntar de maximă importanţă, neremunerat şi complet lipsit de intenţia de a obţine bani sau alte importante beneficii de pe urma acestuia”, a transmis, vineri, printr-uncomunicat de presă, Institutul Naţional de HematologieTransfuzională "Prof.dr. C.T.Nicolau" Bucureşti.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Sângele e pe bani, în București. Consiliul general a adoptat proiectul prin care donatorii de plasmă care au avut Covid 19 pot primi vouchere de 1.000 de euro

Instituţia consideră că, în această perioadă, în care ne confruntăm cu o situaţie excepţională cauzată de pandemie, ”cu siguranţă cei care au depăşit cu bine infectarea cu SARV-Cov-19 au şansa de a-şi ajuta semenii cu forme grave de boală care se luptă să supravieţuiască, donand plasmă convalescentă”.

Sunt discriminați cei care donează constant de ani de zile

”Acordarea acestor sume de bani donatorilor de plasmă convalescentă ar putea crea premisele unei discriminări, având în vedere faptul că donatorii de sânge total sau componente sanguine nu primesc aceste beneficii.

ADVERTISING

În România, activitatea de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană este reglementată de Legea nr.282/2005, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede la art.4, pct.c) faptul că «donarea de sânge este un act voluntar, anonim şi neremunerat», iar donatorul de sânge este definit ca «orice persoană sănătoasă care acceptă să i se preleveze 450 ml de sânge, în mod voluntar, anonim şi neremunerat», fiind interzisă orice formă de plată a donatorului de sânge”, se mai arată în comunicatul de presă.

Noi condiţii pentru donarea de sânge total/plasmă de la persoanele vindecate de COVID-19

Premiile acordate de Firea contravin legilor europene

Potrivit instituţiei, ”statul român are obligaţia de a respecta reglementarile la nivel european referitoare la donarea de sange, inclusiv respectarea principiilor etice în comerţul cu substanţe terapeutice de origine umană”.

”Consiliul Europei promovează donările gratuite şi voluntare de sânge şi plasmă. Prin urmare, acordarea unei recompense financiare, în vouchere, pentru donatorii de plasmă convalescentă, contravine Directivei 98/2002 privind stabilirea standardelor de calitate şi securitate pentru recoltarea, controlul, prelucrarea, stocarea şi distribuirea sângelui uman şi a componentelor sanguine şi de modificare a Directivei 2001/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman.

Statul român, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, are obligaţia să implementeze Directivele europene în termenele şi condiţiile stabilite de Parlamentul European.

Incălcarea acestor reglementări ar putea atrage răspunderea statului român în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu toate consecinţele legale care decurg din acest fapt.

Acordarea de stimulente pentru donatorii de plasmă convalescentă COVID este un gest discriminatoriu faţă de donatorii fidelizaţi de sânge şi componente sanguine, care, prin gestul lor necondiţionat, salvează zilnic multe vieţi”, a mai transmis Institutul Naţional de Hematologie.

Consiliul Genrral al Municipiului Bucureşti a adoptat un proiect ropus de Gabriela Firea care prevede acordarea de vouchere în valoare de 1.000 de euro pacienţilor vindecaţi de coronavirus care donează plasmă pentru tratarea pacienţilor în stare gravă.

Cei 1.000 de euro dați de Firea pentru plasmă vor accelera răspândirea bolii și vor pune în pericol centrele de donare

Ieşenii s-au bulucit la Centrul de Transfuzii, după ce s-a anunţat că donatorii de sânge vor primi câte 500 de lei (Foto)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇