România a renunțat să mai emită certificate de constatare a virginității

România a renunțat să mai emită certificate de constatare a virginității

Certificatele de constatare a virginităţii emise la cererea persoanelor fizice au fost eliminate oficial în România, în urma unui ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Justiţiei, publicat în Monitorul Oficial.

”Astfel, examinarea genitală pentru constatarea virginităţii se mai poate efectua doar în cadrul unor proceduri oficiale, la solicitarea autorităţilor, şi nu la cererea persoanelor fizice, aşa cum s-a întâmplat până de curând.

Decizia a fost luată după ce societatea civilă a tras un semnal de alarmă asupra acestor teste – considerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii o încălcare a drepturilor omului – printr-o campanie socială naţională de eliminare legislativă a acestor certificări”, potrivit unui comunicat al agenţiei de creaţie DDB România care, în parteneriat cu Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor (V.I.F.), a lansat campania socială DeNetestat, vizând eliminarea acestor teste.

ADVERTISING

Până în prezent, în unităţile de medicină legală din România se puteau face două tipuri de teste de verificare a virginităţii femeilor: cele care aveau legătură cu o anchetă penală şi cele realizate la cerere, de către părinţi – în special, de către taţi.

În 2019, în România, testele de virginitate au reprezentat 2% din totalul examinărilor din cadrul unităţilor aflate în subordinea Institutului de Medicină Legală Mina Minovici (INML) – adică, aproximativ 1.000 de teste pe an. Examenele au fost realizate în diverse unităţi de medicină legală din ţară, din toate judeţele.

ADVERTISING

Considerată o procedură intruzivă, care poate genera efecte fizice şi psihologice nefaste asupra femeilor, practica testării virginităţii în rândul femeilor, la cererea unor persoane fizice, a fost eliminată astfel oficial.

De acum, testele de certificare a virginităţii, în cazul femeilor, se vor putea realiza numai în cadrul unor proceduri oficiale, la solicitarea autorităţilor.

Potrivit OMS, nu există dovezi ştiinţifice că metoda poate dovedi dacă o femeie ori o tânără a avut sau nu act sexual vaginal. Medical vorbind, inspecţia himenului are o precizie mai mică de 10% în ceea ce priveşte determinarea virginităţii în cazul fetelor şi femeilor examinate. Aşadar, testul este practic inutil, iar procedura poate provoca traume celor examinate. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇