Procurorii au depus mai multe stenograme la dosarul în care îl acuză pe Dan Diaconescu de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, ambele în formă continuată.
O primă stenogramă, consultată de G4Media redă discuția dintre fostul patron al OTV și un adult pe care l-a pus să îi găsească o tânără virgină cu care să facă sex, acesta anunțându-l că știe o fată din Techirghiol de 15 ani. Cei doi stabilesc să se întâlnească în acea seară și să cheme și fata.
„Dan Diaconescu: Te-ai interesat și tu de ce te-am rugat aseară?
TA: O să mă interesez, o să vorbesc cu o prietenă.
Dan Diaconescu: Dar știi tu că mai e sau ce?
TA: Dar tu vrei virgină, virgină?
Dan Diaconescu: Normal, ce înseamnă, virgină doar pe jumătate sau ce?
TA: Am o fată, dar are 15 ani.
Dan Diaconescu: Păi da…legal, știi cum se zice.
TA: 16,17…ei, da.
Dan Diaconescu: Cine este? O cunoști de mult sau?
TA: Da, o cunosc de mult.
Dan Diaconescu: Păi și unde trăiește?
TA: În Techirghiol, are vreo 16 ani. Ce mi-e 16, ce mi-e 17?
Dan Diaconescu: Știu, mă, dar să facem cunoștință cu ea întâi, nu vrei?
TA: Păi hai vino în seara asta la mine să vorbim.
Dan Diaconescu: Păi și poți să o aduci și pe ea?
TA: O sun.
Dan Diaconescu: Ia sună. Și sună-mă înapoi.
TA: Bine hai pup, pa.
Dan Diaconescu: Ai poză cu ea? Obține și tu o poză.
TA: Da, am poză”.
Cea de-a doua stenogramă redă discuția dintre Dan Diaconescu și tânăra. Deși este minoră, acesta se oferă să-i cumpere whisky și șampanie. El o întreabă pe copilă ce note are la școală și dacă are sau nu un iubit.
„Dan Diaconescu: Bravo, vin și eu cât pot de repede, da? Ziceam că vin și eu cât pot de repede. Ce vrei să îți aduc?
BAA: O sticlă de Jack.
Dan Diaconescu: Adică whisky vrei?
BAA: Da.
Dan Diaconescu: Am înțeles. Șampanie nu bei? Să cumpăr.
BAA: Ba da…
Dan Diaconescu: Bei și șampanie, nu?
BAA: Da…dar ce fel de șampanie?
Dan Diaconescu: Cea mai scumpă posibilă, șampanie Franța.
BAA: Foarte bine, adu.
Dan Diaconescu: Și ce clasă ești tu?
BAA: A 10-a. Acum am trecut a 10-a.
Dan Diaconescu: Super. Și ai note frumoase?
BAA: Da.
Dan Diaconescu: Bravo. Și ai prieten ceva în clasă acolo?
BAA: Nu, nu…
Dan Diaconescu: Nu ai nici un iubit, nimic?
BAA: Nu, n-am.
Dan Diaconescu: Bine, I, hai. Păi fă-ți de lucru acolo, mănâncă niște clătite până ajung eu, da? Că vin cât pot de repede.
BAA: Bine, bine.
Dan Diaconescu: Să mă aștepți, te pup”.
Filmat cu telefonul ascuns între jucării de pluș. Fetele voiau mai mulți bani
Documentele aflate la dosarul anchetei care îl vizează pe Dan Diaconescu, citate de News.ro, arată că fetele pe care acesta le-ar fi plătit pentru a avea relaţii intime cu el au fost în mai multe rânduri nemulţumite de sumele primite.
Fostul politician le-ar fi dat acestora sume mici de bani, o cutie de ciocolată şi le-ar fi promis că le duce la mall să îşi cumpere haine.
„Conform declaraţiei, (...) erau entuziasmate, întrucât cu o seară înainte, (...) le spusese că le va duce la mall ca să le cumpere haine. Când au ajuns în (...) după ce au coborât, (...) le-a dat suma de (...) lei, pentru că au (făcut sex – n.red.) cu acesta şi apoi a plecat. XX a precizat că ea şi sora sa au fost foarte supărate şi nervoase, deoarece era mult sub (...) anterior, aşa că (...) i-a spus că mai mare a fost deranjul pentru ele şi dacă ştia că le va plăti atât de puţin, nici nu mai mergeau”, se arată în documentele aflate la dosarul cauzei în care Diaconescu este arestat la domiciliu.
Din documente reiese de asemenea că la un moment dat una dintre fete „nu a fost de acord” cu suma primită, „întrucât era prea puţin, dar nu i-a spus nimic şi a plecat şi în seara aceleaşi zile”.
Tot din documente reiese că, în una dintre zile, fetelor le-au fost aruncaţi banii „ca la câine”.
Întrebată dacă Diaconescu are semne particulare pe corp, una dintre fetele care susţin că au făcut sex cu el contra unor sume de bani a răspuns că nu a reţinut, deoarece nu s-a uitat la acesta în timp ce întreţineau relaţii sexuale, pentru că nu se simţea confortabil, el fiind doar un client.
„Aceasta a mai menţionat că nu avea o relaţie cu numitul XXXXXXX, ci acesta o plătea pentru a întreţine relaţii, dar chiar şi aşa, era foarte gelos şi posesiv, având pretenţia să nu se întâlnească cu alţi (...) sau să îşi facă vreo relaţie”, se arată în documentele de la Judecătoria Constanţa.
Din aceleaşi documente reiese că persoane din jurul celor două fete, cunoscând cine este bărbatul cu care acestea se întâlneau, l-au înregistrat pe acesta, în mod premeditat, pentru a-l extorca.
Din documente reiese de asemenea că Diaconescu a fost înregistrat, cu un telefon pus printre jucării de pluş, scopul fiind de la bun început cel al şantajului.
Dosarul
Dan Diaconescu este cercetat în arest la domiciliu, măsură pe care a contestat-o.
Fostul patron OTV susține că e nevinovat și a anunțat că își dorește să se întoarcă în televiziune. Procurorii au cerut ca acesta să fie arestat preventiv, arătând că a întreținut relații sexuale cu două surori gemene minore contra unor sume de 300 - 400 de lei. Faptele ar fi avut loc la Olimp.
Fostul patron OTV a declarat că îşi doreşte ca toată ţara să vadă că este „absolut nevinovat", afirmând totodată că s-ar putea să revină în presă „cu televiziune şi cu emisiune".
„Sper ca în cel mai scurt timp toată ţara să vadă că sunt absolut nevinovat. S-ar putea să mă întorc în presă. (…) Peste câteva luni, cu televiziune şi cu emisiune", a spus acesta.