Expertul în politici de sănătate publică Răzvan Cherecheş afirmă că se poate vorbi despre un al patrulea val al pandemiei, spre finalul acestui an, însă susţine că va fi „semnificativ mai mic” faţă de cel de-al treilea.
„Vaccinurile nu ne vor proteja pentru valul trei. Abia la finalul verii, începutul toamnei, se va face diferenţa, atunci când va începe valul patru. Bineînţeles (că se va vorbi despre un val patru – n.red.), este sezonalitatea virusului respirator, în momentul în care vremea se va răci din nou şi vom reintra în case vom începe din nou să ne infectăm, să transmitem infecţia,
Sigur, vor fi numere semnificativ mai mici, dar vom vedea o creştere faţă de perioada verii, pentru că deja de peste două luni, din momentul în care se va încălzi vremea şi vom ieşi din case vom începe să stăm cu geamul deschis va începe să scadă rata de transmitere a virusului şi probabil cam la o lună, o lună jumătate din momentul în care se va încălzi vremea va începe să se vadă efectul şi în secţiile de Terapie Intensivă, unde va scădea numărul de persoane internate”, a afirmat Răzvan Cherecheş, duminică seară, la Digi 24.
La mască am putea renunța abia anul viitor
Profesorul a explicat că, în urma campaniei de vaccinare, "valul respectiv va fi semnificativ mai mic pentru că deja ar trebui să ne apropiem de 10 milioane de persoane vaccinate în toamnă şi rezervorul de persoane care pot să fie infectate va fi semnificativ mai mic".
"Atunci chiar va face diferenţa vaccinul. În acel moment vom avea un val patru, dar nu vom ajunge în momentul în care să fie inundate secţiile de terapie intensivă”, a spus Răzvan Cherecheş.
El susţine că românii ar putea renunţa la masca sanitară de protecţie "cel mai probabil undeva în iarna lui 2021, primăvara lui 2022".
"(…), în România eu spun că vom ajunge la 70% (rata de vaccinare – n.red.) moment în care vom putea să revenim la starea de normalitate anterioară, fără măşti, fără distanţă, fără restricţii”, a conchis el.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro: