Raed Arafat: Cei vaccinați antiCOVID se vor bucura de o mai mare libertate de mișcare

Raed Arafat a precizat că nu are nicio problemă să se vaccineze în public, dacă astfel reușește să risipească temerile oamenilor.
Totodată, și-a exprimat speranța că românii se vor vaccina în număr cât mai mare pentru a putea stopa pandemia.
Raed Arafat: Cei vaccinați antiCOVID se vor bucura de o mai mare libertate de mișcare

Raed Arafat, directorul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a transmis, vineri, la Digi 24, că cei care se vor vaccina antiCOVID „vor avea o libertate mai mare de mișcare, cum ar fi călătoriile internaționale”.

De asemenea, oficialul a reiterat că vaccinarea va fi gratuită și opțională. Însă, pentru a-i încuraja pe oameni să o facă, Raed Arafat a transmis că e dispus să se vaccineze în public.

Arafat își va face vaccinul antiCovid: Pot fi anumite efecte secundare obişnuite, dar care trec. Ce folosim noi o să folosească toată Europa

Șeful DSU a precizat că, până atunci, în ianuarie-februarie am putea avea un nou vârf al pandemiei: „Depinde foarte mult de noi toți, pentru că vin perioade grele, vin perioadele sărbătorilor de iarnă, oamenii vor să se plimbe, vor să socializeze. Aici, din nou, depinde dacă acceptăm în perioada asta să reducem mobilitatea, să reducem contactele, să rămânem în interiorul familiei foarte apropiate, cu care trăim în casă. Atunci e posibil să evităm o situație mult mai serioasă, care să revină, chiar dacă acum scădem ca și cifră, dar să ne trezim că începe să crească după sărbători, în ianuarie-februarie”, a arătat șeful DSU.

ADVERTISING

„Rămânem adepții unor soluții zonale, locale, concentrate pe rezolvarea problemelor unde apar focarele mai mari în localități sau zone”, a asigurat Raed Arafat.

Vor fi introduse noi restricții de sărbători?

El a precizat că deocamdată nu s-a discutat nimic despre eventuale noi restricții introduse pentru perioada sărbătorilor. „E clar că măsurile pe care le avem acum probabil că vor continua, adică purtarea măștii și anumite măsuri care sunt implementate acum, măsurile sanitare vor rămâne, dar din nou, noi avem data de 14 (decembrie), momentul în care vom prelungi starea de alertă și probabil că acest lucru se va întâmpla în data de 14 pentru următoarea lună. Vom avea o analiză cu INSP-ul și cu toată lumea asupra situației epidemiologice. Depinde dacă continuăm să scădem sau creștem, dar la acest moment pot să spun că nu s-a discutat și nu există intenții de noi restricții”, a declarat Arafat.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Avem strategie pentru campania de vaccinare

Reamintim că Strategia Națională de Vaccinare a fost adoptată joi de CSAT și a fost publicată în Monitorul Oficial în noaptea de joi spre vineri.

Strategia de vaccinare cuprinde date despre responsabilii cu imunizarea populației și cine sunt cei care vor primi vaccinul cu prioritate. Cel mai important: va fi gratuită și voluntară.

Potrivit medicului Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei, România a contractat vaccin împotriva coronavirusului pentru 10,7 milioane de persoane, dar numărul de doze poate să crească în funcție de nevoi.

Când, cum și unde ne vom putea vaccina antiCOVID în România?

Scrie-ne în comentarii dacă te vei vaccina sau nu, argumentându-ți opinia.Mai multe detalii despre strategia de vaccinare antiCOVID în România aici: https://bit.ly/2L3MT1X#vaccin

Posted by spotmedia.ro on Friday, December 4, 2020
ADVERTISING

Doar 30% dintre români spun că se vor vaccina

Însă conform unui sondaj Avangarde, doar 30% dintre români spun că se vor vaccina împotriva noului coronavirus, 36% declară că o vor face după o perioadă în care vor vedea că cei care s-au vaccinat nu au pățit nimic, iar 25% susțin că nu se vaccinează.

De asemenea, 9% dintre cei intervievați au spus că nu pot spune încă ce vor face, iar 1% nu au vrut să răspundă la întrebare.

În ceea ce privește motivul pentru care cei 25% au spus că nu se vaccinează, 24% dintre ei au declarat că nu cred, în general, în vaccinare, 72% nu cred în eficiența vaccinului, iar 4% nu au răspuns.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇