Primarul unei comune se oferă să transporte profesorii și învățătorii pentru a se vaccina anti-COVID

Primarul unei comune se oferă să transporte profesorii și învățătorii pentru a se vaccina anti-COVID
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un primar din judeţul Buzău face apel la cadrele didactice care predau în şcolile din comuna sa să meargă să se vaccineze anti-COVID, iar dacă profesorii au nevoie de transport îi va duce personal cu maşina la centrele de vaccinare, numai să se imunizeze.

Claudiu Constantin este primarul comunei Lopătari, o comună din zona de munte a judeţului Buzău. Conform acestuia, trei dintre şcolile din comună au rate de vaccinare sub 60 la sută în rândul cadrelor didactice, de aceea şcolile se menţin închise pentru a doua săptămână de la impunerea acestui prag ca fiind cel care decide modul în care se fac cursurile, online sau faţă în faţă.

ADVERTISING

La una dintre şcoli, rata de vaccinare este de 33,33 la sută, la alta 50 la sută, iar la cea de-a treia 53,85 la sută.

În acest context, primarul face apel la profesori să se vaccineze si le transmite că dacă nu au cu ce să ajungă la centrele de vaccinare, îi va duce personal:

"Copiii de la trei şcoli din comuna Lopătari nu pot merge fizic la şcoală din cauza ratei scăzute de vaccinare a personalului. Este regretabil că suferă copii din cauza unor decizii mai mult sau mai puţin bune ale adulţilor.

Fac un apel public la personalul din cele trei şcoli (Plaiul Nucului, Malu Roşu şi Terca) să ne ajute pe toţi să reintrăm în normalitate. Copiii din Lopătari au nevoie să meargă fizic la şcoală. Vă rog, vaccinaţi-vă - dacă aveţi nevoie de transport până la cel mai apropiat centru de vaccinare sau medicul de familie, mă ofer să vă duc personal", afirmă primarul din Lopătari, judeţul Buzau.

ADVERTISING

La Lopătari, rata de îmbolnăvire cu COVID-19 este de 3,50, cu 12 cazuri confirmate în ultimele 14 zile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇