Mai multe ţări europene analizează combinarea vaccinurilor pentru Covid-19, la persoanele care au primit prima doză de vaccin AstraZeneca.
Mișcarea vine după ce s-au tot schimbat limitele de vârstă privind administrarea acestui ser și, mai ales, în condițiile în care EMA a anunţat miercuri că a găsit o potenţială legătură între acest ser şi probleme rare de coagulare a sângelui.
În timp ce multe ţări au reluat complet utilizarea vaccinului, unele au impus restricţii în funcţie de vârstă, după noile date privind trombozele.
Iar acum, în multe cazuri, autorităţile trebuie să decidă ce este de făcut în cazul persoanelor care au primit o primă doză de AstraZeneca, dar nu mai sunt eligibile și pentru rapel, conform noilor limitări de vârstă.
Unii experţi spun că, deoarece toate vaccinurile vizează aceeaşi proteină exterioară ”spike” a virusului, combinarea a 2 seruri ar putea funcţiona împreună pentru a învăţa corpul să lupte împotriva virusului.
Totuși, nu există dovezi că eficacitatea va fi la fel de mare ca în cazul administrării celor 2 doze din același vaccin.
Cum au procedat anumite țări
Germania a fost prima ţară europeană care a recomandat (pe 1 aprilie) ca persoanele sub 60 de ani care au avut o primă injecţie cu AstraZeneca să primească un produs diferit la rapel.
Norvegia va decide până pe 15 aprilie dacă va relua utilizarea vaccinului AstraZeneca la rapel sau se va baza pe alternative.
Autorităţile norvegiene aşteaptă rezultatele unui studiu britanic lansat în februarie, care analizează efectul combinării Pfizer cu AstraZeneca. Momentan, nu se știe când vor fi publicate aceste date.
Marea Britanie a transmis la sfârşitul anului trecut că va permite să se administreze oamenilor vaccinuri diferite pentru COVID-19, dar doar în cazuri rare. Până în prezent, nu a trebuit să facă acest lucru.
Finlanda, care a reluat utilizarea vaccinului AstraZeneca din 29 martie, dar doar la persoanele cu vârsta peste 65 de ani, a declarat că va aştepta concluziile EMA înainte de a face o recomandare. Administrarea celei de a doua doze trebuie să înceapă până la jumătatea lunii aprilie.
În Franța sunt afectate sute de mii de persoane
În Franţa, unde vaccinul poate fi utilizat acum doar pentru cei cu vârsta de cel puţin 55 de ani, problema afectează sute de mii de oameni.
Haute Autorité de la Santé (HAS), un organism consultativ în domeniul Sănătății, analizează folosirea serurilor de la Pfizer sau Moderna pentru a doua doză, conform unor surse.
Cu toate acestea, nu a fost încă luată o decizie oficială, deoarece experţii aşteaptă mai multe date, în special din Marea Britanie, a adăugat una dintre surse.
Franţa are timp să ia o decizie până la începutul lunii mai, care marchează 12 săptămâni de la administrarea primelor doze.
În februarie, HAS a afirmat că nu există date care să evalueze interschimbabilitatea vaccinului AstraZeneca şi, prin urmare, a recomandat ca cei care au primit deja o primă doză să nu primească un alt vaccin la rapel.
Citește mai multe despre vaccinul AstraZeneca:
- OMS nu e așa sigură ca EMA și spune că o legătură între AstraZeneca şi cheaguri de sânge este plauzibilă, dar nu confirmată
- Raport EMA: 169 de cazuri de tromboză venoasă cerebrală, la 34 de milioane de doze de AstraZeneca
- EMA confirmă o legătură între vaccinul AstraZeneca şi cazuri foarte rare de tromboză
- Oxford nu mai testează vaccinul AstraZeneca pe copii și adolescenți
- Comisia pentru vaccinare din Germania spune că rapelul la AstraZeneca se poate face și cu alt vaccin
- Belgia renunță la AstraZeneca pentru cei sub 55 de ani
- Când poate fi anulat rapelul cu AstraZeneca și la ce se pot aștepta cei care fac și a doua doză
- Marea Britanie recomandă ca tinerii sub 30 de ani să nu mai fie vaccinați cu AstraZeneca
- Peste 200.000 de români și-au anulat programările pentru AstraZeneca, iar o treime din cei programați nu s-au dus la vaccinare
- Un reprezentant al EMA confirmă o legătură între vaccinul AstraZeneca şi cazurile de tromboză. Spune însă că beneficiile sunt mai mari decât riscurile