Statele Unite evaluează necesitatea unei a treia doze de vaccin pentru Covid-19 în rândul persoanelor vaccinate, așa numita doză booster.
Însă specialiștii au nevoie de mai multe date pentru a şti dacă dozele suplimentare ar putea mări riscurile producerii unor efecte secundare grave, a declarat un oficial din sectorul medical.
El a spus că a doua doză de vaccin antiCovid-19 a fost asociată cu un număr mai mare de efecte secundare. Astfel, sugerează oficialul CDC, o a treia doză ar putea veni cu un risc şi mai mare, conform Reuters.
”Suntem foarte interesaţi să ştim dacă o a treia doză poate fi asociată sau nu cu un risc mai mare de reacţii adverse, mai ales în cazul celor grave, deşi rare”, a spus Jay Butler, director adjunct la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, în timpul unui briefing de presă.
Guvernul Statelor Unite nu a luat încă o decizie dacă să administreze doze suplimentare de vaccin.
Totuși, consideră că ar putea fi nevoie de ele, în cazul persoanelor vârstnice sau altor grupuri în pericol să facă forme grave de Covid-19, a adăugat Butler.
Butler a mai arătat că nu a văzut nicio dovadă a scăderii imunităţii la Covid-19 în rândul locuitorilor SUA care au fost vaccinaţi în decembrie sau ianuarie.
El a punctat că vaccinurile existente oferă o protecţie semnificativă împotriva variantei Delta, care a fost identificată pentru prima dată în India.
Acum, ea a devenit tulpina dominantă în Statele Unite.