Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a transmis, joi, de Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului, mulţumiri personalului medical implicat în lupta împotriva coronavirusului. „Urez sănătate celor 2.900 colegi care au nevoie de asistenţă medicală fiind infectaţi cu noul coronavirus. Gândul meu se îndreaptă şi către familiile celor care au pierdut lupta”, a afirmat Tătaru.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, 17 septembrie este Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului, „un prilej de conştientizare din partea publicului şi implicare a acestuia pentru creşterea globală a înţelegerii şi solidarităţii, care să conducă la acţiuni comune în vederea promovării siguranţei pacientului”.
Anul acesta, tema care marchează Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului este "Siguranţa Profesioniştilor în Sănătate: o prioritate pentru siguranţa pacientului”, sub sloganul "Profesionişti în sănătate în siguranţă, pacienţi în siguranţă”.
"Pandemia cu virusul Sars-CoV-2 a dezvăluit provocările uriaşe şi riscurile pentru lucrătorii în sănătate. Mulţumesc, încă o dată, personalului medical pentru implicare şi munca depusă, în special în această perioadă.
Urez sănătate celor 2.900 colegi care au nevoie de asistenţă medicală fiind infectaţi cu noul coronavirus. Gândul meu se îndreaptă şi către familiile celor care au pierdut lupta”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, citat într-un comunicat transmis de minister.
În comunicat se mai arată că, în această perioadă, Ministerul Sănătăţii a luat măsurile necesare şi a iniţiat acţiuni urgente de investiţii pentru pregătirea unităţilor sanitare în vederea îngrijirii pacienţilor infectaţi cu Coronavirus – COVID19, dar şi pentru asigurarea siguranţei personalului medical.