Marea Britanie anunță ”Ziua Victoriei”, adică prima zi de vaccinare anti-COVID: Săptămâna următoare este istorică!

Marea Britanie anunță ”Ziua Victoriei”, adică prima zi de vaccinare anti-COVID: Săptămâna următoare este istorică!

Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a salutat duminică momentul ”istoric” pe care îl reprezintă debutul de marţi al campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 în Marea Britanie, informează AFP.

Ţara europeană cel mai grav afectată de pandemie, cu peste 61.000 de decese, Regatul Unit este primul stat pe plan mondial care a autorizat utilizarea vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech şi va fi prima ţară occidentală care demarează o campanie proprie de vaccinare.

Ministrul Matt Hancock, care a supranumit prima zi din campania de vaccinare ''Ziua Victoriei'', a subliniat că ''săptămâna următoare este un moment istoric''.

ADVERTISING

Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze de vaccin

''Vor avea prioritate cei mai vulnerabili şi cei cu vârsta peste 80 de ani. Personalul caselor pentru vârstnici'', precum şi cei din serviciul public de sănătate ''vor fi printre primii care vor primi vaccinul'', a precizat acesta duminică într-un comunicat.

Angajaţii din Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) ''muncesc tot weekendul pentru a pregăti lansarea acestui program, primele vaccinări urmând să aibă loc începând de marţi'', a precizat NHS Anglia.

ADVERTISING

În acest scop, mai multe ''hub-uri'' vor fi instalate în 50 de spitale englezeşti, urmând ca alte 1.000 de centre de vaccinare să fie organizate, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Restricţiile privind manipularea acestui vaccin, care trebuie depozitat la o temperatură de -70 de grade Celsius, reprezintă provocări logistice, au subliniat autorităţile sanitare. Vaccinul trebuie transportat de o companie specializată, iar decongelarea dozelor durează mai multe ore.

ADVERTISING

Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze de vaccin, cu ajutorul cărora vor fi protejate 20 de milioane de persoane, fiind necesare două inoculări. Într-o primă etapă, 800.000 de doze vor fi disponibile în Regatul Unit.

Regina și prințul Philip, vaccinați printre primii

Potrivit unor publicaţii britanice, regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, şi soţul acesteia, prinţul Philip, de 99 de ani, vor fi vaccinaţi în curând, Mail on Sunday afirmând că aceştia plănuiesc să anunţe în mod public momentul imunizării pentru a ''încuraja populaţia să se vaccineze'', autorităţile temându-se că militanţii anti-vaccin ar putea răspândi îndoieli în rândul populaţiei.

În ciuda rapidităţii cu care autoritatea de reglementare britanică a autorizat vaccinul, directoarea executivă a instituţiei, June Raine, a subliniat duminică, pentru postul BBC, că ''cele mai înalte standarde'' internaţionale au fost aplicate.

Pentru a evita orice complicaţie legată de Brexit şi de perioada de tranziţie care se încheie pe 31 decembrie, guvernul plănuieşte să recurgă la transportul cu ajutorul avioanelor militare în caz de întârzieri la graniţă.

''O vom face, dacă este necesar'', a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Citește și despre campania de vaccinare anti-COVID în România:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇