Încă un caz de infectare cu Omicron în România. Numărul total a ajuns la 8

Încă un caz de infectare cu Omicron în România. Numărul total a ajuns la 8

Un nou caz de infectare cu varianta Omicron a fost confirmat în România. Este vorba despre un bărbat din Maramureş, care a călătorit în Nigera, a anunțat anunţă duminică Ministerul Sănătăţii.

Bărbatul se află în izolare, iar starea lui de sănătate este bună.

”Un nou caz cu varianta OMICRON a virusului SARS-CoV-2 a fost confirmat în România. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani din judeţul Maramureş care are istoric de călătorie în Nigeria. Acesta se află în izolare, iar starea lui de sănătate este bună”, transmite MS.

ADVERTISING

Bărbatul este vaccinat anti-Covid 19 cu schema completă.

Până în prezent, pe teritoriul României există 8 cazuri cu varianta Omicron a virusului SARS-Cov-2. Patru dintre ele au fost confirmate sâmbătă.

”Este vorba despre sportivul al cărui rezultat parțial indica o suspiciune de infectarea cu tulpina Omicron și cei trei contacți ai săi din lotul de rugby, pasageri ai cursei din Africa de Sud, care au fost depistați pozitiv pentru virusul Sars Cov -2 în urma testelor RT- PCR”, a informat sâmbătă CNCAV.

ADVERTISING

Primele două cazuri cu varianta Omicron au fost confirmate în România în 4 decembrie.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani din județul Brașov și un bărbat în vârstă de 59 de ani din județul Vaslui.

Apoi, pe 9 decembrie a fost confirmat un nou caz. Este vorba despre un bărbat, de 56 de ani, din Brașov, contact de familie cu pasagera cursei din Africa de Sud care a aterizat la București în data de 30 noiembrie și care a fost confirmată pe 4 decembrie.

Vineri, Adriana Pistol, Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), anticipa că în România mai există ”încă 6 cazuri probabile şi 5 cazuri suspecte de infectare cu varianta Omicron”.

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇