Bilanț COVID: Peste 12.000 de cazuri noi, iar numărul celor care au murit rămâne peste 400

Bilanț COVID: Peste 12.000 de cazuri noi, iar numărul celor care au murit rămâne peste 400
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste 12.000 de noi cazuri de Covid și 413 decese la pacienți confirmați cu noul coronavius au fost raportate sâmbătă, 30 octombrie, în România.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.106 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2, în ușoară scădere față de ziua precedentă. Dintre acestea, 141 sunt
ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

De asemenea, au fost raportate 413 decese, dintre care 18 anterioare. 380 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 16 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 17 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

ADVERTISING

Din cele 18 decese anterioare intervalului de referință, acestea su fost survenite în județele Bacău, Dolj, Gorj, Maramureș, Ilfov și Municipiul București, în luna octombrie 2021.

Din totalul de 413 pacienți decedați, 369 erau nevaccinați și 44 erau vaccinați. Cei 44 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 49 de ani, respectiv peste 80 de ani. 41 dintre pacienții
decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.784. Dintre acestea, 1.858 sunt internate la ATI. În spitale se afla 421 de copii bolnavi de COVID-19, 390 fiind internați în
secții și 31 la ATI.

ADVERTISING

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.113 de teste RT-PCR (11.511 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.602 la cerere) și 40.207 de teste rapide antigenice.

Evoluția numărului de cazuri din ultimele zile

Deși tendința este de scădere, numărul de cazuri de COVID-19 este în continuare unul ridicat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇