Familia va avea acces la datele medicale confidențiale ale unui pacient decedat

Familia va avea acces la datele medicale confidențiale ale unui pacient decedat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Familia va avea acces la datele medicale confidențiale ale unui pacient decedat, potrivit unor modificări adoptate prin ordonanță de urgență în ședința de miercuri a guvernului.

Ordonanța de urgență completează art. 24 din Legea drepturilor pacienţilor nr. 46/2003. Modificarea actului normativ are ca scop facilitarea accesului membrilor familiei la datele confidenţiale ale pacientului în cazul în care acesta s-a prezentat la unitatea sanitară în stare fizică de inconştienţă şi fără aparţinători, iar evoluţia patologică a dus la decesul acestuia.

ADVERTISING

Astfel, datele privind diagnosticul, medicaţia, investigaţiile efectuate pot fi eliberate în baza unei cereri depuse la conducerea unităţii sanitare.

Prin acest act normativ aprobat, autorităţile sanitare completează cadrul legal privind dreptul pacientului, în sensul creării posibilităţii aparţinătorilor/moştenitorilor/rudelor de până la un anumit grad de a avea acces la datele medicale ale pacientului după decesul acestuia, în situaţia în care defunctul nu şi-a exprimat, în timpul vieţii, o dorinţă contrară şi consemnată în scris, în acest sens, informează guvernul.

ADVERTISING

În prezent, toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale, chiar şi după decesul acestuia.

Accesul la aceste informaţii se face doar în situaţia în care pacientul şi-a dat consimţământul explicit de a se comunica datele sale medicale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇