OMS declară oficial că îndulcitorul Aspartam e “posibil cancerigen”. Câtă Cola zero poți bea fără riscuri

OMS declară oficial că îndulcitorul Aspartam e “posibil cancerigen”. Câtă Cola zero poți bea fără riscuri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Îndulcitorul Aspartam este “posibil cancerigen”, dar rămâne sigur de consumat la nivelurile deja recomandate, sub 40 mg/kg/zi, au stabilit două paneluri de experți ai Organizației Mondiale a Sănătății.

Concluziile vin de la două grupuri de experţi OMS separate, dintre care unul are rolul de a semnala dacă există vreo dovadă că o substanţă este un pericol potenţial, iar celălalt evaluează cât de mult risc prezintă acea substanţă în viaţa reală.

ADVERTISING

Aspartamul este unul dintre cei mai populari îndulcitori din lume, folosit de la băuturile dietetice Coca-Cola la guma de mestecat.

Într-o conferinţă de presă înainte de anunţ, şeful pentru nutriţie din cadrul OMS, Francesco Branca, a încercat să-i ajute pe consumatori să înţeleagă declaraţiile aparent contradictorii, în special pe cei care apelează la îndulcitori artificiali pentru a evita zahărul.

„Dacă consumatorii se confruntă cu decizia de a bea cola cu îndulcitori sau cu zahăr, cred că ar trebui luată în considerare o a treia opţiune – şi anume să bea apă”, a susţinut Branca.

ADVERTISING

În prima sa declaraţie privind aditivul, anunţată vineri dimineaţă, Agenţia Internaţională pentru Cercetare a Cancerului cu sediul la Lyon a precizat că Aspartamul este „posibil cancerigen”, conform The Guardian. Această clasificare înseamnă că există dovezi limitate că o substanţă poate provoca cancer.

Nu se ia în considerare cât de mult ar trebui să consume o persoană pentru a fi expusă riscului, aspect analizat de un grup separat, comitetul mixt al OMS şi al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură pentru Aditivi Alimentari (JECFA), cu sediul la Geneva.

ADVERTISING

După ce şi-a întreprins propria revizuire cuprinzătoare, JECFA a spus că nu are dovezi convingătoare ale efectelor nocive cauzate de Aspartam şi a continuat să recomande oamenilor să-şi menţină nivelul de consum sub 40 mg/kg pe zi.

Acest nivel a fost stabilit pentru prima dată în 1981, iar autorităţile de reglementare din întreaga lume au îndrumări similare.

Mai mulţi oameni de ştiinţă care nu sunt asociaţi cu actualele cercetări au spus că dovezile care leagă Aspartamul de cancer sunt slabe.

OMS a spus că nivelurile de consum existente înseamnă că, de exemplu, o persoană cu o greutate între 60-70 kg ar trebui să bea mai mult de 9-14 doze de băutură acidulată zilnic pentru a depăşi limita.

„Rezultatele noastre nu indică faptul că consumul ocazional ar putea reprezenta un risc pentru majoritatea oamenilor”, a spus Branca.

El a precizat că OMS nu îndeamnă companiile să elimine în întregime Aspartamul din produsele lor, ci solicită moderaţie din partea producătorilor şi consumatorilor.

La începutul acestui an, OMS a spus că nu există nicio dovadă că îndulcitorii au ajutat la controlul greutăţii, ceea ce industria a contestat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇