Directorul OMS Europa, la București: Am trei mesaje de transmis

Directorul OMS Europa, la București: Am trei mesaje de transmis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Directorul regional al Biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, a afirmat, miercuri, la Bucureşti, că există speranţă, dar încă nu am ajuns la finalul pandemiei, recomandând ca toată lumea să îşi unească eforturile pentru a accelera vaccinarea şi precizând că „nimeni nu este în siguranţă până când toată lumea va fi în siguranţă”.

Hans Kluge a vizitat, miercuri, centrele de vaccinare organizate în Complexul ROMEXPO, declarând la final că membrii personalului medical sunt eroii acestei pandemii.   

ADVERTISING

"Felicit cadrele medicale din România cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii. Medicii, asistenţii şi tot ce înseamnă cadre medicale sunt eroii acestei pandemii.

Uitându-mă la situaţia paneuropeană, am trei mesaje de transmis.

Primul este că există speranţă, suntem optimişti, dar nu am ajuns încă la final din cauza transmiterii rapide a variantelor de virus, iar întreaga Europă este un pic obosită în urma restricţiilor impuse. În acest sens este foarte important ca publicul să nu fie extenuat, să aibă curaj şi să respecte măsurile de sănătate publică.

ADVERTISING

Ştiu, este o situaţie dificilă, dar maratonul nu este încă gata, suntem pe ultima parte a lui şi de aceeea efortul pare şi mai dificil, dar nu mai avem mult până la final”, a declarat Hans Kluge.   

El a mai afirmat că trebuie unite eforturile pentru accelerarea campaniei de vaccinare la nivel mondial.   

"Al doilea mesaj este că trebuie să ne unim eforturile la nivel pan-european şi mondial pentru a accelera utilizarea vaccinurilor împotriva COVID-19. Nimeni nu este în siguranţă până când toată lumea va fi în siguranţă. Avem nevoie de solidaritate.

ADVERTISING

Vreau să mulţumesc domnului preşedinte şi întregului Guvern al României pentru că a dat dovadă de solidaritate în cadrul pandemiei, mai ales pentru ţări cum sunt Italia, Slovacia şi Republica Moldova.

De asemenea, că au dat dovadă de solidaritate şi la nivel naţional pentru oamenii fără adăpost şi pentru cei care caută azil în România.

Al treilea mesaj este că trebuie să ne gândim cum să ne pregătim sistemele de sănătate pentru a reacţiona mai bine în viitor”, a mai declarat directorul regional al OMS Europa.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇