A te ridica din pat, a te apleca după un obiect sau o simplă răsucire pot declanșa, uneori, dureri lombare intense și persistente. Mulți dintre cei care au trecut printr-un astfel de episod se întreabă cum o mișcare aparent inofensivă poate provoca o suferință care poate ține săptămâni, luni sau chiar ani.
Explicația este că, în majoritatea cazurilor, durerea lombară nu este cauzată de leziuni grave ale mușchilor, tendoanelor sau oaselor. De cele mai multe ori, totul începe cu un spasm muscular minor, care declanșează un proces de sensibilizare a nervilor, transformând durerea într-una dificil de controlat. Aproximativ 80% dintre oameni vor experimenta dureri lombare cel puțin o dată în viață.
„Coloana vertebrală este, în esență, un stâlp care protejează măduva spinării și nervii, dar care trebuie să permită și mișcarea. Sunt foarte multe structuri implicate (articulații, mușchi mari și mici, discuri), iar toate au nevoie să fie mișcate”, explică prof. Manuela Ferreira, coordonatoarea departamentului de sănătate musculo-scheletală de la George Institute for Global Health, scrie The Guardian.
„Durerea apare atunci când suntem epuizați”
Potrivit acesteia, stilul de viață sedentar suprasolicită zona lombară fără a-i permite să se adapteze prin mișcare.
„Știm că există factori genetici, factori de stil de viață și factori de sănătate mintală care predispun la dureri lombare”, spune prof. Peter O’Sullivan.
De multe ori, primul episod apare într-un context de stres, oboseală, lipsă de somn și activitate fizică redusă.
„În aproximativ 95% din cazuri, durerea apare atunci când suntem epuizați, iar o mișcare banală declanșează spasmul”, explică el.
„Cea mai bună mișcare este următoarea mișcare”
Deși investigațiile imagistice precum RMN sau CT nu evidențiază adesea diferențe clare între persoanele cu durere și cele fără, specialiștii subliniază că durerea este reală.
„Faptul că nu vedem o leziune clară nu înseamnă că suferința nu există”, precizează O’Sullivan.
Prevenția rămâne cea mai eficientă soluție. Un studiu australian recent arată că îmbunătățirea somnului, alimentației, renunțarea la fumat și creșterea nivelului de activitate fizică pot reduce semnificativ impactul durerilor lombare.
„Cea mai bună mișcare este următoarea mișcare”, spune O’Sullivan, recomandând exerciții care mobilizează coloana în toate direcțiile.
