De câți pași ai nevoie zilnic ca să întârzii instalarea Alzheimerului

De câți pași ai nevoie zilnic ca să întârzii instalarea Alzheimerului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Persoanele cu Alzheimer care fac zilnic între 3.000 şi 5.000 de paşi îşi pot întârzia declinul cognitiv cu trei ani, iar cele care fac, în același interval de timp, 5.000 – 7.500 de paşi pot încetini degradarea cu până la şapte ani.

Studiul, realizat de o echipă de la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard, sugerează că nici nu e nevoie de pragul atât de vehiculat de 10.000 de paşi pe zi pentru a obţine beneficii cognitive. Chiar şi mişcarea moderată poate avea efecte considerabile asupra sănătăţii creierului.

ADVERTISING

Cercetarea a inclus 296 de participanţi din programul Harvard Aging Brain Study, care urmăreşte etapele incipiente ale bolii Alzheimer. Niciunul dintre participanţi nu prezenta semne de afectare cognitivă la începutul cercetării.

Timp de până la 14 ani, aceştia au fost evaluaţi periodic prin teste cognitive şi investigaţii imagistice cerebrale, purtând pedometre pentru a li se măsura numărul mediu de paşi făcuți zilnic.

Creierul persoanelor cu risc crescut de Alzheimer prezintă, de obicei, acumulări anormale de proteine beta-amiloid şi tau. Deşi mecanismul exact dintre cele două nu este complet înţeles, se ştie că nivelurile de beta-amiloid cresc primele, fiind urmate de acumularea proteinei tau, asociată mai direct cu declinul cognitiv.

ADVERTISING

La finele studiului a reieșit că beneficiile mişcării zilnice s-au manifestat doar la persoanele care aveau deja niveluri ridicate de beta-amiloid, adică în stadiile preclinice ale bolii. La aceste persoane, activitatea fizică a redus ritmul de acumulare a proteinei tau, responsabilă de deteriorarea conexiunilor neuronale, încetinind astfel declinul cognitiv, comparativ cu persoanele sedentare. În schimb, acumularea de beta-amiloid a continuat, fără modificări majore.

Pentru participanţii cu niveluri scăzute de beta-amiloid, adică cu risc scăzut de Alzheimer, numărul de paşi nu a influenţat semnificativ performanţele cognitive, se arată într-un raport publicat de jurnalul Nature Medicine.

ADVERTISING

Concluzia studiului este încurajatoare: chiar şi un nivel redus de activitate fizică, uşor de atins și la vârste înaintate, poate contribui semnificativ la menţinerea funcţiilor cognitive şi la încetinirea progresiei bolii Alzheimer.

Anca Petrache
Editor Colaborator
Experiență de 23 de ani în presă, din care 16 ani în presa online. Cred ca presa de calitate se poate face doar cu dăruire, repere morale puternice, conduită și responsabilitate.
Anca se simte deopotrivă fascinată de oameni și de urmele lor trecute, dar și de Univers și natură, cu toate necuvântătoarele ei. Crede că trebuie să ne înțelegem locul în această orânduială pe care riscăm să o stricăm din cauza unui ego prea mare. Apoi, chiar din natură ne putem lua idei pentru a inova și a găsi răspunsuri la multe întrebări. Este interesată de inovație și tehnică, de tot ce înseamnă miracolul numit om, cu toate ”componentele” sale și tot ce-l poate ajuta să fie mai bun, mai sănătos.
Expertiză: Externe, Magazin, Sănătate, Mediu, Știință
Scrie Despre: Magazin și știință, Sănătate, Timp liber
Citește mai mult
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri