Cubanezii și-au făcut singuri vaccinuri anti-COVID și de luni încep să le folosească

Cubanezii și-au făcut singuri vaccinuri anti-COVID și de luni încep să le folosească
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cuba va începe de săptămâna viitoare să-şi vaccineze populaţia cu seruri dezvoltate pe insulă, dar încă în fază experimentală.

Ţara comunistă este singura din America Latină care are în prezent cinci vaccinuri în dezvoltare. În campania ce va începe de luni la Havana şi în provinciile Santiago de Cuba (sud) şi Matanzas (centru) vor fi folosite două cele mai avansate vaccinuri. Aceste două vaccinuri, Abdala şi Soberana 2, se administrează în trei doze.

"Credem că vom putea vaccina 22% din populaţie până în iunie, 33% până în iulie şi 70% până în august", a declarat ministrul cubanez al Sănătăţii, Jose Angel Portal.

ADVERTISING

Primele vaccinări vor avea şi rol de testare la scară largă, în speranţa că aceasta va permite omologarea acestor vaccinuri în iunie, a precizat el.

Vaccinul Abdala şi-a încheiat a treia şi ultima fază de teste clinice, ale căror rezultate sunt pe cale să fie analizate, iar Soberana 2 ar urma să-şi încheie ultima fază la mijlocul lui mai.

În următoarele săptămâni, "poate începând cu iunie, dacă rezultatele vor fi favorabile şi vor corespunde aşteptărilor, vom fi în măsură să dăm autorizaţia de urgenţă şi atunci se va putea începe o (campanie de) vaccinare în masă", a explicat la rândul său Olga Lidia Jacobo, directoarea Cecmed, administraţia însărcinată cu omologarea medicamentelor.

ADVERTISING

Cuba, care numără 11,2 milioane de locuitori, a înregistrat în ultimul timp o creştere a contaminărilor cu noul tip de coronavirus, însă rămâne foarte puţin lovită de pandemie comparativ cu alte ţări din America Latină, înregistrând până acum, oficial, 114.000 de infectări şi 713 decese de COVID-19.

Citește articolele zilei pe spotmedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇