Cea mai neagră zi de când a început pandemia: 60 de morți de coronavirus și 522 de pacienți sunt în stare foarte gravă (Infografice)

Cea mai neagră zi de când a început pandemia: 60 de morți de coronavirus și 522 de pacienți sunt în stare foarte gravă (Infografice)

Prima zi de toamnă calendaristică este și cea mai neagră în România de la începutul epidemiei, cu 60 de decese raportate în ultimele 24 de ore ale unor pacienți cu COVID-19.

Totodată, în urma procesării a 22.326 de teste de ieri pâna azi, au fost depistate 1.053 de noi cazuri de coronavirus.

1-septembrie-bilanț-covid-românia
Foto: graphs.ro

Distinct de acestea, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 586 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

ADVERTISING

Marți dimineață erau internați în spitalele COVID 7.164 de pacienți, cu 283 mai puțini față de ieri. A crescut cu mult însă numărul celor în stare gravă, având un nou record de 522 de bolnavi la ATI.

1-septembrie-pacienti-covid-internati-vs-cazuri-gr
Foto: graphs.ro

Din cele 22.326 de teste, 13.517 au fost făcute în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.803 la cerere. Restul de 6 sunt teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 1 septembrie.

Până acum, la nivel național, au fost prelucrate 1.825.272 de teste.

1-septembrie-număr-teste-covid-raportat-imbolnăv
Foto: graphs.ro

În ce privește situația românilor plasați în izolare (dacă sunt confirmați cu COVID) sau carantină (dacă sunt suspecți de COVID), ea arată în felul următor:

ADVERTISING
  • 9.294 de persoane în izolare la domiciliu
  • 5.880 de persoane în izolare instituționalizată
  • 32.434 de persoane în carantină la domiciliu
  • 71 de persoane în carantină instituționalizată
1-septembrie-bilanț-covid-carantina-izolare-româ
Foto: graphs.ro

De la începutul pandemiei în România au fost depistate 88.593 de cazuri de COVID-19. 38.454 de pacienți au fost declarați vindecați, 3.681 au murit și 11.175 au fost pacienți asimptomatici care au fost externați la 10 zile după depistare.

Decesele de COVID: Cea mai neagră zi de la începutul pandemiei

În ultimele 24 de ore au fost raportate 60 de noi decese, ceea ce urcă bilanțul total din România la 3.681 de morți. Este un nou record trist pentru România. Până acum, cea mai neagră zi fusese 28 august, cu 58 de decese.

ADVERTISING

Este vorba de 35 de bărbați și 25 de femei care erau internați în spitale din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre aceștia, doar un singur pacient nu suferea de nicio altă afecțiune, iar în cazul altuia nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Iată cum arată situația în ceea ce privește vârsta celor decedați:

  • 1 deces la categoria 30-39 de ani
  • 2 decese la categoria 40-49 de ani
  • 6 decese la categoria 50-59 de ani
  • 16 decese la categoria 60-69 de ani
  • 18 decese la categoria 70-79 de ani
  • 17 decese peste 80 de ani
1-septembrie-bilanț-record-morto-covid-românia
Foto: graphs.ro

COVID-19 în diaspora: încă un român s-a îmbolnăvit în Marea Britanie

Față de zilele trecute a fost depistat un nou român cu COVID-19 în Marea Britanie, ceea ce urcă bilanțul total în diaspora la 6.590 de îmbolnăviri.

Până acum 126 de români au pierdut lupta cu coronavirusul peste hotare, în timp ce 338 au fost declarați vindecați.

Iată care este situația cazurilor de COVID-19 în diaspora la 1 septembrie:

  • 2.935 de cazuri în Germania
  • 1.898 de cazuri în Italia
  • 1.253 de cazuri în Spania
  • 158 de cazuri în Marea Britanie
  • 124 cazuri în Franța
  • 111 cazuri în Austria
  • 28 de cazuri în Olanda
  • 20 în Belgia
  • 19 în Grecia
  • 6 în Japonia
  • 5 în Cipru
  • 4 în SUA
  • 3 în Turcia
  • Câte 2 în Namibia, Indonezia, Elveția, Islanda, India și Belarus
  • Câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Congo, Ungaria și Qatar.

Situația COVID-19 în județele României

Toate județele țării au înregistrat cazuri noi de COVID-19.

Capitala a fost, după mult timp, devansată. Marți cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Iași, care atinge astfel și un nou record de la începutul epidemiei.

1-septembrie-iasi-record-cazuri-covid-bilant
Foto: graphs.ro

Iată care sunt județele care au peste 50 de cazuri noi:

  • Iași – 95 de cazuri noi
  • București – 83 de cazuri noi
  • Prahova – 57 de cazuri noi
  • Bacău – 53 de cazuri noi
1-septembrie-harta-covid-raspandire-judete-romania
Foto: graphs.ro

Epidemia a progresat rapid și mai avem doar 10 județe care au sub 1.000 de cazuri de COVID-19: Caraș-Severin (695), Călărași (547), Covasna (772), Giurgiu (699), Harghita (717), Ialomița (970), Satu-Mare (309), Sălaj (382), Teleorman (601) și Tulcea (542).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇