Ce trebuie să știm despre vaccinul AstraZeneca

Ce trebuie să știm despre vaccinul AstraZeneca
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai ieftin și mai ușor de păstrat – mulți și-au pus speranțele în vaccinul anti-coronavirus al companiei AstraZeneca. Au urmat însă îndoieli privind eficacitatea serului pentru cei în vârstă și în cazul mutațiilor.

Vaccinul AZD1222 a fost dezvoltat de o echipă a Universității Oxford împreună cu concernul farmaceutic AstraZeneca. Din echipa de cercetare fac parte specialiști ai Institutului Jenner și ai Oxford Vaccine Group.

Cum funcționează vaccinul AstraZeneca?

Vaccinul este un așa-numit vaccin vector. Potrivit Institutului Paul Ehrlich (PEI) din Germania, vaccinul se bazează pe virusuri de răceală de la cimpanzei, inofensive pentru oameni.

Acești așa-numiți viruși de răceală din familia adeno-virusului au fost modificați astfel încât să conțină gena cu planul de producere a unei proteine ​​de suprafață optimizate a coronavirusului (proteina SARS-CoV-2 spike).

După vaccinare, virusul vaccinului pătrunde în câteva celule umane. Acestea folosesc gena pentru a produce proteina spike.

Apoi, sistemul imunitar recunoaște acest lucru ca un corp străin și reacționează formând anticorpi și celule T, care protejează în mod ideal împotriva infecției cu Sars-Cov-2.

În câte țări este aprobat vaccinul AstraZeneca?

Vaccinul AstraZeneca a fost aprobat până în prezent în peste 50 de țări de pe cele patru continente, a anunțat compania.

Prima țară care a acordat aprobarea a fost Marea Britanie, pe 30 decembrie 2020, urmată de piețele mari, cum ar fi UE și India.

Cât de eficient este vaccinul AstraZeneca împotriva coronavirusului?

Împotriva coronavirusului original, vaccinul AstraZeneca a atins o eficiență de 76 la sută în testele clinice, după prima doză.

ADVERTISING

Administrat la 12 săptămâni sau mai multe după prima doză, rapelul ridică eficacitatea la 82 la sută.

Un alt studiu a constatat o eficacitate de 84 la sută.

Într-o altă investigație, s-a constatat că vaccinul a redus durata răspândirii și a redus sarcina virală, ceea ce ar putea încetini transmiterea virusului.

Pe baza acestor date, vaccinul a primit aprobare în multe țări.

Cât de eficient este vaccinul AstraZeneca împotriva mutației britanice B117?

Un studiu al vaccinului AstraZeneca împotriva variantei B117, raportat pentru prima dată în Marea Britanie, a stabilit o eficacitate similară cu cea împotriva virusului original.

Rezultatele studiului arată că vaccinul împotriva variantei britanice este eficient în proporție de 75 la sută.

Cât de eficient este vaccinul AstraZeneca împotriva mutației sud-africane B1351?

Potrivit stadiului actual al informațiilor, eficacitatea în cazul mutației B1351 este semnificativ mai mică, dar cifre exacte nu sunt încă disponibile. Guvernul sud-african a decis să stopeze lansarea vaccinului AstraZeneca.

Motivul: un studiu restrâns, care nu a fost încă evaluat, cu 2.000 de persoane din Africa de Sud, a arătat că vaccinul oferă ”protecție minimă” împotriva infecțiilor ușoare și moderate ale Covid-19, cauzate de varianta B1351.

Eficacitate limitată a vaccinului AstraZeneca contra tulpinii sud-africane a coronavirusului, la tinerii adulţi

Varianta este considerată mai periculoasă, deoarece se răspândește mai repede, provocând majoritatea infecțiilor cu Covid-19 în Africa de Sud.

Faptul că niciunul dintre participanții la studiul din Africa de Sud nu a murit, nu s-a îmbolnăvit grav sau nu a trebuit să fie spitalizat este evaluat ca pozitiv.

ADVERTISING

Eficacitatea vaccinului împotriva infecțiilor severe cu Covid-19, declanșate de varianta B135, nu a fost evaluată în studiu, deoarece participanții au avut un risc scăzut, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Witwatersand din Johannesburg.

Africa de Sud suspendă programul de vaccinare cu AstraZeneca. Are eficiență limitată împotriva noii tulpini

AstraZeneca a respins îndoielile în legătură cu vaccinul său: ”Activitatea neutralizantă a anticorpilor este la egalitate cu alte vaccinuri Covid-19 care au demonstrat activitate împotriva formelor mai severe, mai ales atunci când intervalul de dozare este optimizat la 8-12 săptămâni”, se spune într-un comunicat al AstraZeneca.

Experții au confirmat pentru DW că există cel puțin o oarecare protecție împotriva variantei sud-africane: vaccinul AstraZeneca va oferi o anumită protecție împotriva variantei B1351, deoarece anticorpii formați după vaccinare recunosc și blochează părți ale variantei virusului, a declarat pentru DW Sarah Pitt, cercetătoare la Institutul de Științe Biomedicale din Marea Britanie.

Totodată, Pei-Yong Shi, profesor de microbiologie la Universitatea din Texas, a arătat, într-o conversație cu DW: ”Avem o reacție de protecție după fiecare vaccinare aprobată împotriva Covid-19”, a spus Shi.

Poate că evoluția bolii este foarte ușoară, dar este mult mai bine decât să nu fiți vaccinați”, a adăugat Pei-Yong Shi.

De ce este vaccinul AstraZeneca mai puțin eficient împotriva mutației sud-africane?

Varianta B1351, cunoscută și sub numele de 501YV2, care a fost raportată pentru prima dată în Africa de Sud, are mutații în proteina spike.

ADVERTISING

Aceasta este partea virusului care se atașează de celulele umane și îi permite să le infecteze.

Uneori, o mutație dăunează virusului în sine, alteori nu face nimic. Însă alteori face virusul mai periculos pentru oameni, de pildă printr-o infecțiozitate mai mare.

Ce face AstraZeneca pentru a îmbunătăți eficacitatea împotriva mutației sud-africane?

Șefa grupului de cercetare Oxford, Sarah Gilbert, a declarat pentru BBC că vaccinul poate proteja împotriva îmbolnăvirilor grave.

Totodată, ea a spus că oamenii de știință lucrează la un vaccin modificat pentru a combate varianta sud-africană. Acest lucru va dura probabil până în toamnă.

Ar trebui să accept vaccinul AstraZeneca?

Vaccinul AstraZeneca oferă și o anumită protecție împotriva variantelor de virus. Asta pentru că toate acestea sunt variante ale tulpinii originale de coronavirus împotriva căreia a fost dezvoltat vaccinul.

Vaccinul nu va recunoaște părțile care sunt modificate, dar va putea recunoaște partea originală.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă deocamdată vaccinul pentru toate persoanele în vârstă de peste 18 ani, chiar și atunci când variantele de coronavirus sunt frecvente.

De asemenea, OMS recomandă vaccinul în special persoanelor cu afecțiuni preexistente, care cresc riscul de forme severe de Covid, între care obezitate, boli cardiovasculare, boli respiratorii și diabet.

Sunt necesare mai multe studii pentru persoanele cu HIV și boli autoimune sau cu imunitate deficitară.

Până în prezent există puține date care să stabilească dacă administrarea vaccinului este sigură în timpul sarcinii.

Cu toate acestea, dacă beneficiile vaccinării unei femei însărcinate depășesc riscurile, vaccinarea este posibilă.

Persoanele cu antecedente de reacții alergice severe la orice componentă a vaccinului nu trebuie să se vaccineze.

Însă acest lucru se aplică și vaccinurilor cu ARNm, așa cum a explicat președintele PEI într-un interviu exclusiv pentru DW.

Este vaccinarea indicată pentru toate vârstele?

Din acest punct de vedere, evaluările experților diferă.

OMS recomandă vaccinul pentru toate persoanele trecute de 18 ani, inclusiv pentru persoanele cu vârsta de 65 de ani sau mai mult.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) afirmă la rândul ei că vaccinul poate fi utilizat de către orice persoană cu vârsta de peste 18 ani.

Până în prezent nu există suficiente rezultate în cazul persoanelor în vârstă pentru a avea o imagine clară despre cum funcționează vaccinul în aceste cazuri, dar se pleacă de la premisa unei reacții de protecție, bazată și pe experiența cu alte vaccinuri.

În schimb, comisia permanentă de vaccinare din Germania (STIKO) recomandă vaccinul AstraZeneca numai pentru persoanele cu vârsta de până la 64 de ani.

Recomandarea ține cont de lipsa datelor privind eficacitatea vaccinului la vârstnici.

Majoritatea participanților la studiile AstraZeneca au avut între 18 și 55 de ani.

AstraZeneca a precizat că ”eficacitatea vaccinului la persoanele mai în vârstă nu a putut fi evaluată” și că urmează studii pe această temă.

Vaccinul AstraZeneca este atractiv din două motive principale: spre deosebire de vaccinurile BioNTech/Pfizer și Moderna, vaccinul AstraZeneca nu trebuie depozitat la temperaturi extrem de scăzute.

Vaccinul poate fi păstrat la temperaturi normale de răcire (2-8 grade Celsius / 36-46 grade Fahrenheit) timp de cel puțin șase luni, facilitând transportul.

Acest lucru face mai ușoară sarcina medicilor generaliști care vaccinează oamenii în cabinetele personale.

Spre comparație, vaccinul de la BioNTech/Pfizer poate fi depozitat într-un congelator cu temperaturi de două până la opt grade, pentru maximum 120 de ore, în rest trebuie depozitat în congelatoare cu temperatură foarte scăzută (cel puțin -70 de grade Celsius).

În plus, vaccinul de la AstraZeneca este considerat mai ieftin. Prețul exact nu este clar, dar într-o intervenție (între timp ștearsă) pe Twitter, secretarul de stat belgian Eva De Bleeker a publicat presupusele prețuri europene pentru o doză: 15 euro pentru Moderna, 12 euro pentru BioNTech/Pfizer și 1,78 euro pentru AstraZeneca.

Potrivit AstraZeneca, lanțul de aprovizionare simplificat, precum și promisiunea renunțării la profit, determină un preț mai mic pentru vaccin.

Care este motivul diferendului între UE și AstraZeneca?

La sfârșitul lunii ianuarie, AstraZeneca a anunțat că va livra inițial numai 31 de milioane de doze și nu cele 80 de milioane de doze de vaccin așteptate în primul trimestru în cele 27 de țări UE.

Directorul general Pascal Soriot a explicat că întârzierile sunt cauzate de faptul că în fabricile din Belgia și Olanda recipientele de fabricare nu au fost atât de mari pe cât s-a presupus inițial, urmând ca acest aspect să fie reajustat, o chestiune care are însă nevoie de timp.

Compania a respins alegațiile reprezentanților UE conform cărora AstraZeneca furnizează vaccin în mod preferențial Regatului Unit al Marii Britanii, ba chiar fără întrerupere.

Pe 31 ianuarie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a scris pe Twitter că AstraZeneca va livra nouă milioane de doze suplimentare în primul trimestru – în total 40 de milioane.

Mai mult, livrările ar începe cu o săptămână mai devreme decât era planificat. Cu toate acestea, este doar jumătate din livrarea de 80 de milioane de doze de vaccin planificată initial.

Kathrin Wesolowski, Louisa Wright

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇