Bilanţul Covid de duminică aduce veşti mai bune: Puţin peste 5.000 de cazuri şi sub 300 de decese, dar foarte puţine teste. Avem primul judeţ galben

Bilanţul Covid de duminică aduce veşti mai bune: Puţin peste 5.000 de cazuri şi sub 300 de decese, dar foarte puţine teste. Avem primul judeţ galben
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bilanţul Covid de duminică are veşti puţin mai bune. A scăzut mult numărul de cazuri zilnice, sub 6.000, la fel şi cel al deceselor, sub 300.

Mai exact, este vorba despre 5.293 cazuri noi raportate în ultimele 24 de ore, dar trebuie ţinut cont că a scăzut mult numărul de teste.

Adică s-au efectuat puţin peste 30.00 de teste - 13.072 RT-PCR și 17.380 rapide antigen. Dacă avem în vedere numărul de cazuri, asta înseamnă o rată de pozitivare de peste 17%.

Ieri se realizaseră peste 55.000 de teste, iar până acum se făceau şi 70.000 de teste pe zi.

ADVERTISING

273 de morţi

Avem raportate 273 de decese (143 bărbați și 130 femei), din care 10 anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Vaslui și Vâlcea, în luna octombrie.

Bilanțul negru ajunge la 50.755 de persoane decedate din cauza Covid, de la începutul pandemiei.

Din totalul de 273 de decese, 248 de pacienţi erau nevaccinați și 25 vaccinați, dintre care 23 aveau şi alte afecţiuni.

1.868 de persoane în stare gravă

Sunt 1.868 de persoane în stare gravă la Terapie Intensivă, iar numărul total al celor internate în spitalele Covid este de 18.485.

ADVERTISING

Din totalul pacienților internați, 314 sunt minori, 283 fiind internați în secții și 31 la ATI.

La nivel naţional, la acest moment este disponibil un singur pat liber de ATI în Bucureşti.

Rata de infectare tot scade, primul judeţ galben

Incidenţa la nivel naţional a coborât la 8,1 la mie şi avem primul judeţ în scenariul galben. Este vorba despre Suceava (2,84).

Pe de altă parte, şi rata de infectare în Bucureşti a scăzut aproape de 10 la mie, acum fiind de 10,13.

image-3
Foto: GCS

Iată cifrele pandemiei din ultimele 24 de ore:

- 5.293 de cazuri noi de Covid (s-mbătă s-au raportat 8.057)

ADVERTISING

- 263 + 10 decese asociate Covid (sâmbătă s-au raportat 395)

- 18.485 pacienți internați cu Covid, dintre care 1.868 sunt în ATI (cifrele de ieri - 18.249/1.867)

- 13.072 teste RT-PCR și 17.380 rapide antigen (ieri au fost prelucrate 18.189 teste RT-PCR și 37.493 de teste rapide antigenice)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇