Bilanțul Covid creşte din nou: 164 de decese, mai mult ca dublu faţă de ieri. Dar sunt 3 judeţe verzi

Bilanțul Covid creşte din nou: 164 de decese, mai mult ca dublu faţă de ieri. Dar sunt 3 judeţe verzi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bilanţul Covid de marți anunţă o creștere pe toată linia. Au fost înregistrate 8.461 de cazuri noi, față de 4.757 luni, și 4.247 duminică.

Şi numărul deceselor este mai mult decât dublu faţă de ieri. Azi sunt raportate 164, iar luni erau 61.

Totuşi, gradul de pozitivare este în scădere, ajungând la 13,56%, dintr-un total de 62.368 teste RT-PCR şi antigen efectuate în 24 de ore.

1.083 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, la o perioadă mai mare de 180 de zile.

sapte-zile
Foto: GCS

Număr mult mai mare de decese

Până astăzi, au murit de Covid 63.578 de români în ţară.

ADVERTISING

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 164 de decese (100 bărbați și 64 femei), dintre care 18 anterioare intervalului de referință.

A murit şi un tânăr de 25 de ani din București, care prezenta comorbidități și era nevaccinat.

163 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți cu comorbidități, iar pentru unul nu au fost raportate până în prezent.

Din totalul de 164 de pacienți decedați, 139 au fost nevaccinați și 25  vaccinați.

În spitale scade numărul de pacienţi

În spitale, sunt internaţi 6.588 de pacienţi, cu 695 mai puțin decât ieri.

ADVERTISING

Dintre aceştia, la ATI sunt 892 de persoane, cu 31 mai puțin ca luni.

Din totalul celor internați, 379 sunt minori, 373 fiind în secții, cu 43 mai puțin ca ieri și 6 la ATI, la fel ca luni.

3 judeţe verzi

Rata de infectare la nivel naţional a ajuns la 8,63 la mie.

Avem trei judeţe în scenariul verde: Harghita (1,67), Neamţ (1,99) şi Suceava (1,5) şi 6 în scenariul galben: Bacău, Botoşani, Maramureş, Satu Mare, Tulcea şi Vaslui.

Toate oraşele din România au o rată de infectare sub 30 de cazuri la mia de locuitori.

Incidenţele cele mai mari se înregistrează la Otopeni (Ilfov) - 25,33, Bucureşti - 20,92, Bragadiru (Ilfov) - 18,23, Sibiu (Sibiu) - 18,15, Voluntari (Ilfov) - 17,29 şi Cluj-Napoca (Cluj) - 17,19.

judete
Foto: GCS

În aceste condiţii, Ministerul Sănătăţii a propus Guvernului măsuri de relaxare în perioada imediat următoare: Fără mască în aer liber şi fără certificat verde la mall

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇