Aproape 50.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore - doar 57 de reacții adverse, majoritatea la AstraZeneca

Aproape 50.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore - doar 57 de reacții adverse, majoritatea la AstraZeneca

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 48.638 persoane şi s-au înregistrat 57 de reacţii adverse.

Potrivit datelor transmise, sâmbătă, de CNCAV, de la ultima raportare s-au vaccinat 48.638 persoane, dintre care 32.918 cu serul Pfizer, 8.306 cu Moderna şi 7.414 cu AstraZeneca. 39.984 de persoane au primit prima doză de vaccin, iar 8.654 doza de rapel.

Tot de la ultima raportare s-au înregistrat 57 de reacţii adverse, 56 fiind reacţii de tip general. 20 dintre aceste reacţii adverse au apărut la persoane vaccinate cu Pfizer, iar restul la cele vaccinate cu AstraZeneca.

ADVERTISING

De la debutul campaniei de vaccinare au fost imunizate 1.160.103 persoane, 644.708 primind ambele doze de vaccin.

Până acum au fost folosite 1.781.602 de doze de vaccin.

Campania de vaccinare a început în 27 decembrie.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇