Alertă alimentară la Carrefour: Mini Cheeseburgers cu oxid de etilenă peste limite

Alertă alimentară la Carrefour: Mini Cheeseburgers cu oxid de etilenă peste limite

Persoanele care au achiziţionat Mini Cheeseburgers din reţeaua Carrefour sunt anunţate să nu consume aceste produsele, ci să le distrugă sau să le aducă în magazinele de unde le-au cumpărat, întrucât s-a detectat prezenţa peste limite a contaminantului oxid de etilenă în anumite loturi de seminţe de susan, folosite ca ingredient la fabricarea produsului, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

În acest sens a fost transmisă o alertă europeană.

ADVERTISING

"Vă informăm că societatea Bretzel Burgard, a iniţiat retragerea de la comercializare a produsului Mini Cheeseburgers 155G Carrefour, ca urmare a unei alerte europene privind prezenţa peste limitele admise legal a contaminantului oxid de etilenă în anumite loturi de seminţe de susan, folosite ca ingredient la fabricarea produsului.

Carrefour România S.A. retrage de pe piaţă şi recheamă de la consumatori următorul produs cu datele de identificare de mai jos: Mini Cheeseburgers 155G Carrefour, Cod EAN: 3560070953837, Loturi/DLC: 101600128 - 08/06/2021", se arată în anunţul Carrefour, publicat pe site-ul ANSVSA.

ADVERTISING

Potrivit sursei citate, oxidul de etilenă poate prezenta un risc potenţial pentru sănătate în caz de consum repetat, pe termen lung.

Retailerul recomandă persoanelor care deţin produse din lotul descris mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat.

Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, se menţionează în informarea transmisă de Carrefour către consumatori, publicată pe data de 10 noiembrie pe site-ul ANSVSA. Aceasta este activă până la data de 23 noiembrie 2020.

ADVERTISING

Alte articole interesante:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇