A fost creat un îndulcitor fără calorii, de 3.500 de ori mai dulce decât zaharoza, dar care nu afectează glicemia

A fost creat un îndulcitor fără calorii, de 3.500 de ori mai dulce decât zaharoza, dar care nu afectează glicemia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Îndulcitorii artificiali pot avea zero calorii, dar asta nu înseamnă că nu au niciun efect asupra organismului. Oamenii de știință au creat acum un nou tip de ”zahăr” fără calorii, de 3.500 de ori mai dulce decât zaharoza, dar care nu afectează glicemia.

Deși unii îndulcitori artificiali cu gust intens conțin foarte puțin zahăr sau chiar deloc, dovezi recente sugerează că aceștia pot influența totuși modul în care organismul răspunde la zaharurile naturale. Pentru persoanele cu diabet sau cu probleme legate de glicemie, acest lucru ar putea reprezenta o problemă.

ADVERTISING

Cercetătorii din cadrul companiei de biotehnologie Amai Proteins Ltd. au creat și testat acum, la Tel Aviv Sourasky Medical Center, un îndulcitor deosebit de puternic, de aproximativ 3.500 de ori mai dulce decât zaharoza, raportat la greutate.

Partea interesantă este că acesta nu pare să modifice răspunsul glicemic sau pe cel insulinic, scrie Science Alert. Un studiu critic a arătat că noul produs nu a avut efecte semnificative asupra niciunuia dintre acești doi parametri.

Cercetarea, publicată în revista Food Chemistry, arată că îndulcitorul a produs un răspuns glicemic general de 31 de ori mai mic decât zahărul obișnuit și un răspuns insulinic de 81 de ori mai mic. De asemenea, nu a determinat creșterea nivelului de GLP-1 în sânge, un hormon eliberat după masă.

ADVERTISING

Este primul studiu de acest tip care analizează efectele metabolice ale unei „proteine dulci”.

Proteinele dulci se găsesc în anumite fructe tropicale rare și sunt de cel puțin 1.000 de ori mai dulci decât zahărul. Probabil au evoluat pentru a atrage primate, inclusiv pe strămoșii noștri, iar în ultima vreme au atras din ce în ce mai mult atenția cercetătorilor și a industriei alimentare.

Produsul creat de Amai a fost inspirat de un fruct care crește în pădurile tropicale din Africa de Vest și Centrală, numit Dioscoreophyllum cumminsii. Acesta conține una dintre cele mai dulci proteine cunoscute.

ADVERTISING

3 miligrame, suficiente pentru o cană

Proteina obținută prin inginerie genetică și optimizată cu ajutorul Inteligenței Artificiale se numește „sweelin”.

Îndulcitorul are forma unei pulberi albe care se dizolvă ușor în lichide. Este atât de dulce încât pentru o porție obișnuită de ceai rece sunt suficiente mai puțin de 3 miligrame.

Sweelin rezistă și la temperaturi ridicate, iar în anumite rețete poate înlocui, potrivit producătorului, până la 70% din cantitatea de zahăr necesară. Produsul este deja autorizat pentru utilizare în alimente, băuturi și produse de cofetărie în SUA, Singapore și Israel.

Totuși, încă este nevoie de studii aprofundate pentru a vedea dacă noua proteină este utilă în gestionarea diabetului.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google
Back To School