Vasile Dîncu și Alina Vălean au fost decorați de Zelenski

Vasile Dîncu și Alina Vălean au fost decorați de Zelenski
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Apărării Vasile Dîncu și comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, se află printre oficialii și personalitățile decorate de Volodimir Zelenski în ajunul celebrării Zilei Independenței Ucrainei.

Decretul prezidențial menționează că decorațiile se acordă „pentru meritele personale semnificative în întărirea cooperării și a sprijinului pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, precum și pentru că au făcut cunoscută în lume Ucraina.

Sunt mai multe tipuri de decorații. Ordinul Prințul Yaroslav cel Înțelept, gradul I, a fost acordat fostului premier italian Mario Draghi și șefei CE, Ursula von der Leyen.

ADVERTISING

Ordinul Prințul Yaroslav cel Înțelept, gradul II l-au primit, printre alții, șeful Pentagonului, Loyd Austin, Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken sau șeful Statului Major al Armatei SUA Mark Mille.

Vasile Dîncu a primit Ordinul Prințul Yaroslav cel Înțelept, gradul III, alături de alți miniștri și oficiali din țări precum Italia, Lituania sau Olanda.

Adina Vălean a primit Ordinul de Merit, gradul III, alături de jurnalistele Christiane Amanpour, Margaret Brennan, designerul Balenciaga Demnu Gvasaliu, directorul Operei Metropolitane din New York Peter Gelba sau Paul Hewson și David Evans de la U2, adică Bono și The Edge.

ADVERTISING

În total, peste 100 de personalități au fost atunci decorate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇