USR depune plângeri la ANI și DNA împotriva ”caracatiței” lui Cristian Popescu Piedone

USR depune plângeri la ANI și DNA împotriva ”caracatiței” lui Cristian Popescu Piedone

USR anunţă că va depune plângeri la Agenţia Naţională de Integritate şi Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva lui Cristian Popescu Piedone şi ”caracatiţei cu rude şi pile” pe care a instalat-o în Primăria Sectorului 5.

Plângerile USR sunt făcute în contextul dezvăluirilor făcute de G4Media despre ”caracatiţa” lui Cristian Popescu Piedone care reuneşte 46 de rude, interpuşi, interlopi şi oameni de încredere care împart funcţii publice, salarii de mii de euro, influenţă politică, averi fabuloase şi contracte de la stat, mai arată comunicatul de presă al partidului.

ADVERTISING

„Este inacceptabil ca o primărie care ar trebui să servească interesele publice să fie transformată într-o agenţie de ocupare a forţei de muncă pentru rudele şi pilele lui Piedone. Ştiam deja că ginerele şi trei nepoţi au fost angajaţi de primar, dar după dezvăluirile din presă care arată că 46 de persoane din marea familie a lui Piedone primesc bani publici în diverse funcţii, sesizăm autorităţile competente ca să investigheze cu fermitate aceste acţiuni.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Nu vom tolera ca viitorul comunităţii noastre să fie jefuit şi manipulat de o mână de oameni lacomi şi lipsiţi de scrupule”, a afirmat avocatul Alexandru Dimitriu, liderul consilierilor USR Sector 5 şi candidatul Dreapta Unită la Primăria Sectorului 5.

Agenţia Naţională de Integritate a confirmat în ultimul raport că Cristian Piedone este în conflict de interese administrativ după ce şi-a numit ginerele în Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale, dar ANI nu trebuie să oprească investigaţiile aici, Primăria Sectorului 5 e plină de rudele lui Piedone, se mai arată în comunicat.

ADVERTISING

De asemenea, DNA ar trebui să intervină pe fir. Infiltrarea rudelelor şi interlopilor în structurile primăriei este o insultă la adresa principiilor de transparenţă, integritate şi buna guvernare, încheie USR.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇