Undă verde în Senat: Se modifică data pentru prezidențiale, ca să poată avea loc în septembrie

Undă verde în Senat: Se modifică data pentru prezidențiale, ca să poată avea loc în septembrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege iniţiat de UDMR, prin care se propune modificarea datei alegerilor prezidenţiale.

Au fost înregistrate 76 de voturi „pentru”şi 20 împotrivă, iar acum legea va merge la dezbatere în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Dacă în forma depusă de parlamentarii UDMR se propunea ca alegerile să aibă loc cu cel mult 90 de zile anterior datei în care ajunge la termen mandatul de preşedinte, în urma amendării din Senat, proiectul stipulează acum ca alegerile să aibă loc cu cel mult trei luni anterior lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte.

ADVERTISING

Mandatul actualului preşedinte (Klaus Iohannis) se încheie pe 21 decembrie 2024, aşadar noua lege face posibilă organizarea alegerilor prezidenţiale în septembrie.

"Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult trei luni anterior lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre", prevede proiectul de lege în forma amendată de Comisia Juridică şi însuşită de plen.

Preşedintele Comisiei Juridice, senatorul PNL Cristian Niculescu-Tâgârlaş, a explicat că, deşi "organizarea alegerilor are un alt termen decât cel consacrat până acum, nu afectează cu nimic prerogativele preşedintelui".

"Este vorba doar de o mai bună organizare a alegerilor şi cu un timp rezonabil pentru intrarea în activitatea efectivă de preşedinte a persoanei care câştigă alegerile. Aceasta a fost şi raţiunea să existe o perioadă tampon de adaptare, de pregătire a preluării mandatului de la preşedintele în funcţiune", a spus Ţâgârlaş.

Senatorul AUR Sorin Lavric a susţinut că prin această lege calendarul electoral "a fost mutilat", iar senatorul USR Narcis Mircescu a precizat că Alianţa Dreapta Unită este pregătită de alegeri, indiferent de dată.

Iniţiatorii precizează că propunerea legislativă urmăreşte stabilirea unei perioade mai îndelungate în care se pot organiza alegerile prezidenţiale, raportat la termenul la care ajunge la final mandatul de preşedinte. Acest termen mai larg, adaugă aceştia, acordă posibilitatea pregătirii preluării mandatului de către preşedintele nou ales.

ADVERTISING

Propunerea legislativă ia în considerare şi unele modele existente la nivel internaţional, asemănătoare cu propunerea formulată.

De exemplu, în SUA, alegerile prezidenţiale se desfăşoară întotdeauna în prima zi de marţi a lunii noiembrie, iar preşedintele este învestit în noul mandat cu data de 20 ianuarie a anului următor, se arată în expunerea de motive.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇