Un europarlamentar PNL îi transmite lui Cîţu că e vina lui dacă Ciucă nu întrunește majoritatea în Parlament: Să nu fuga de responsabilitate!

Un europarlamentar PNL îi transmite lui Cîţu că e vina lui dacă Ciucă nu întrunește majoritatea în Parlament: Să nu fuga de responsabilitate!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Europarlamentarul PNL Dan Motreanu îi atrage atenţia lui Florin Cîţu, că asumarea formării unei majorităţi în Parlament aparţine exclusiv preşedintelui partidului şi Biroului Politic, în timp ce premierul desemnat trebuie să vină cu echipa de miniştri.

Europarlamentarul a venit cu mai multe precizări, într-o postare pe Facebook, unde a răspuns internauţilor cu privire la situaţia actuală în care se găseşte PNL.

Comentariile lui Motreanu au pornit de la faptul că vineri Cîţu a spus că premierul desemnat este responsabil de negocierea majorităţii în Parlament.   

ADVERTISING

”Nu, responsabilitatea politică pentru negocierea şi formarea de majorităţi, precum şi colaborarea cu alte forţe politice, reprezintă exclusiv atributul preşedintelui PNL şi al Biroului Politic al PNL, care trebuie să îşi asume aceste decizii.

În schimb, responsabilitatea desemnării miniştrilor este atributul prim-ministrului desemnat, aşa cum şi Florin Ciţu a afirmat în nenumărate rânduri”, a scris Motreanu pe Facebook.   

Ulterior, liberalul a revenit cu precizări, la comentariile postării, pentru a clarifica unele aspecte.  

ADVERTISING

”Ceea ce spun este în sensul ca orice alianţă, sprijin politic trebuie asumate politic de preşedinte şi biroul politic… nu să se ascundă prin declaraţii publice în spatele premierului desemnat, pentru că astăzi Florin Cîţu conduce partidul! Iar responsabilitatea îi aparţine preşedintelui PNL, atât pentru orice alianţă sau colaborare de orice fel, dar şi în cazul în care nu se face o majoritate.

Orice alianţă, sprijin politic trebuie asumat politic de preşedinte şi biroul politic…”, a scris el.   

Întebat ce se întâmplă cu lista miniştrilor din Cabinetul Ciucă, Motreanu a arătat că ”trebuie şi votul Biroului Politic, însă ultimul cuvânt este întotdeauna la prim-ministrul desemnat asupra oamenilor cu care va lucra!”.

ADVERTISING

”Aşa cum şi responsabilitatea colaborărilor cu alte partide este una politică! Un PM desemnat nu poate să facă alianţe politice în numele partidului, ci conducerea acestuia o face! Iar preşedintele Cîtu să nu fuga de responsabilitate…!”, a mai scris Motreanu.   

Premierul desemnat Nicolae Ciucă urmează să se întâlnească, luni, cu cei de la USR, pentru a le prezenta programul de guvernare şi lista Cabinetului. Liderii PNL au avut discuţii, în weekend, cu cei de la PSD, surse politice precizând pentru News.ro că nu s-a ajuns la o înţelegere pentru susţinerea Guvernului minoritar PNL-UDMR în Parlament. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇