T. Baconschi: Judecarea de către un tribunal internațional - cea mai optimistă perspectivă pentru Putin. Kirill face un rău imens lumii ortodoxe - Interviu

T. Baconschi: Judecarea de către un tribunal internațional - cea mai optimistă perspectivă pentru Putin. Kirill face un rău imens lumii ortodoxe  - <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu</span>

Vladimir Putin va fi oprit printr-o combinație fatală de factori: rezistența ucraineană, revolta rușilor de rând în fața colapsului economic, slăbirea și revolta centrifugală a diverșilor ”aliați” din CSI. Judecarea lui de către un tribunal internațional rămâne cea mai optimistă perspectivă pentru acest lider, apreciază fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi.

citizen

Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, Teodor Baconschi – teolog și doctor la Sorbona în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor – face o analiză a Bisericii Ortodoxe Ruse și a rolului pe care aceasta îl joacă în criza din Ucraina: „De la Ecaterina a II-a până la Stalin și Putin, ea nu e decât goarna servilă a puterii politice. (…) Tehnic vorbind, Kirill este cel mai important personaj din sistemul oligarhic patronat de Putin.

Patriarhul Kirill face un rău imens lumii ortodoxe, pentru că - legitimând crimele lui Putin - riscă să asigure în restul acestei lumi confuzia dintre aversiunea față de Rusia contemporană și detestarea tradiției ortodoxe. Putin va transforma Rusia într-o uriașă Coreea de Nord, Kirill va rămâne Întâistătătorul unei Biserici de care toate bisericile-surori se feresc ca de ciumă".

citizen

Teodor Baconschi explică și atitudinea rușilor: „au dezvoltat o psihologie melancolic-defetistă, 'abisală', pe măsura uriașei lor țări. Sunt caracterizați colectiv printr-o grandomanie complexată, intens resentimentară. Iar țarul e unsul lui Dumnezeu. I se iartă orice, de vreme ce misiunea lui e mântuirea rușilor, nu justiția terestră”.

Faptul că Vladimir Putin poate ordona/comite atrocități nu e neapărat surprinzător. Dar faptul că Biserica Ortodoxă Rusă girează și încurajează, prin vocea patriarhului Kirill și nu numai, crime comise împotriva altor ortodocși tocmai în postul Paștelui, iar preoți sunt filmați binecuvântând bombe este mai greu de înțeles. Cum explicați această situație stranie?
citizen

Poate că stranie este însăși istoria Bisericii Ortodoxe din cea mai întinsă țară a planetei. Rușii s-au creștinat abia la 988, prin botezul în masă decis de prințul Vladimir, după ce frații Chiril și Metodiu (din Tesalonic) au răspândit Evanghelia printre slavi, dăruindu-le și un alfabet propriu, ”chirilic”, derivat din cel grecesc.

Creștinismul rus a preluat atât polemicile bizantine contra ”schismaticilor” catolici – adică față de Occidentul latin – cât și teologia politică a ”simfoniei” dintre Stat și Biserică.

Rușii au însă o identitate euro-asiatică. Au preluat din Orientul Apropiat formalismul sclipitor – care contaminase și imperiul bizantin – așa cum au asimilat din Extremul Orient fascinația vidului. Nu degeaba a apărut nihilismul modern taman în Rusia!

Convertiți la creștinism foarte târziu, dar posedând un teritoriu pe care atât primii cneji, cât și dinastia Romanov l-au extins până la Vladivostok, la doi pași de Japonia, rușii au fost poate singurul neam ortodox care a organizat misiuni de evanghelizare în străinătate.

Și-au asumat rolul unei a Treia Rome, au ținut să apară ca protectori ai popoarelor dreptcredincioase captive în Imperiul Otoman, dar Biserica lor - ”naționalizată” din start - a devenit anexa Kremlinului încă de la Petru cel Mare, care a transformat Sf. Sinod într-un organism etatizat, sub supravegherea unui procuror general.

Biserica s-a scindat, a produs la firul ierbii tot soiul de mișcări contestatare (”raskolnicii”), în vreme ce ierarhia superioară și-a pierdut ”libertatea profetică” încă de acum trei veacuri: de la Ecaterina a II-a până la Stalin și Putin, ea nu e decât goarna servilă a puterii politice.

E o Biserică panslavistă, imperialistă, care difuzează în societate mitul mesianismului filetist: numai rușii pot mântui lumea creștină și unifica toate popoarele slave, așa cum numai lor le revine vocația de a vindeca Occidentul de materialism, secularism și agnosticism.

O bună parte din intelighenția rusă – de la Dostoievski până la Soljenițîn (recuperat de Putin după ce a revenit din SUA) – merge pe această linie, chiar dacă puterea politică o trimite în gulag. Această aroganță etnocentrică s-a văzut din plin la Sinodul Panortodox din Creta (2016) pe care BO Rusă l-a boicotat, înainte de a-și deteriora grav relația cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. 

Mesajul e contradictoriu: dacă Moscova e a treia Romă, Patriarhia Moscovei e un Vatican al Ortodoxiei, care are dreptul de a comanda la nivel pan-ortodox. Cum să fii însă simultan o instanță universală și una strict naționalistă?

Acum, toată această moștenire toxică a intrat în ebuliția finală, așa cum demonstrează, bunăoară, cartea intitulată Ortodoxia rusă nucleară, publicată de Dmitry Adamansky, la Stanford University Press (2019). Așa se explică scenele grotești pe care le evocați, în care clerici ruși ”binecuvântează” rachete balistice...

Este documentată existența unor organizații aproape paramilitare, extrem de violente, care gravitează în jurul B.O. Ruse, de ex. "Mișcarea Imperială Rusă", și îi promovează adesea interesele. Totodată, patriarhul Kirill s-a pronunțat explicit  împotriva înăspririi pedepselor pentru violența în familie. Este ortodoxismul rus violent sau măcar favorabil violenței?  

Ortodoxia rusă post-comunistă a înlocuit, ca liant al statalității, vechea ideologie marxist-leninistă, bazată pe ”ateism științific”. Așa cum homo sovieticus a fost cândva prezentat și ca întrupare a idealului creștin, el este acum reinventat ca apărător hiper-conservator al adevăratei ordini tradiționale, pe care democrația de tip occidental ar elimina-o.

În trena acestei metamorfoze intră tot soiul de organizații paramilitare, ezoteriste și diverse grupări ultra-naționaliste, care combină agresivitatea stalinistă cu un anume ”arianism” slav.

După colapsul URSS, BO Rusă a rămas fundamental antimodernă și structural antioccidentală, ceea ce nu ne miră într-un imperiu definit cândva ca ”închisoare a popoarelor”, unde libertatea rămâne un lux foarte costisitor.

Nu atât ortodoxia rusă este intrinsec violentă, cât societatea rusă ca atare: alcoolism, analfabetism, polarizare socială, asasinat politic, alegeri dirijate, propagandă agresivă, cenzură...

Aici văd doar reflexul contemporan al rețetei rusești descrise, printre alții, de Voltaire sau Marchizul de Custine: dispreț față de ființa umană, violență asupra săracilor, stat super-birocratic, teologie formalistă, misticism cu note anarhice, extremism ascetic, o anumită idolatrizare a liderilor și eternele obsesii salvaționiste.

Care este relația dintre patriarhul Kirill și Vladimir Putin și pe ce se bazează ea?

Nu știu dacă măruntul kaghebist Putin l-a cunoscut, în anii '80, pe arhiepiscopul Kirill de Smolensk, ”ministrul de Externe” al Patriarhiei Moscovei, care era cu siguranță un ofițer acoperit. E cert însă că amândoi au servit aceste servicii secrete, care au pus mâna pe puterea politică, economică, financiară și mediatică din Rusia de după scurta paranteză liberală din vremea lui Elțîn.

Tehnic vorbind, Kirill este cel mai important personaj din sistemul oligarhic patronat de Putin. Dictatorul de la Kremlin le-a oferit ierarhilor ruși o viață de lux (deși practica religioasă e în scădere constantă), a construit biserici, a simulat o viață creștină plină de fervoare și chiar a reconstruit Catedrala Mântuitorului din Moscova, dinamitată de Stalin în anii '30.

El a lăsat BO Rusă să canonizeze familia țarului Nicolae al II-lea, a readus exilul rușilor albi din Occident sub pulpana ”Bisericii-Mame”. Și-a găsit în Kirill nu doar un servitor obedient, ci și un profitor al sistemului, pe care l-a pus treptat pe picioare, sufocând în Rusia orice urmă de democrație și liberalism autentic.

Există cu siguranță și o parte ocultă a relației dintre cei doi, la care nu avem (deocamdată) acces.

Este acum BO Rusă izolată în lumea ortodoxă, precum Rusia în plan politic internațional?

Patriarhul Kirill – cu tot cu biografia sa dubioasă și etica personală măsurată printr-o avere personală obscenă – face un rău imens lumii ortodoxe, pentru că - legitimând crimele lui Putin - riscă să asigure în restul acestei lumi confuzia dintre aversiunea față de Rusia contemporană și detestarea tradiției ortodoxe.

Așa cum, dacă supraviețuiește acestei aventuri militariste, Putin va transforma Rusia într-o uriașă Coreea de Nord, Kirill va rămâne Întâistătătorul unei Biserici de care toate bisericile-surori se feresc ca de ciumă.

E clar că a pierdut acei ortodocși ucraineni aflați sub jurisdicția Moscovei. A pierdut și creștinii ortodocși din Lituania. Parohii din diaspora ortodoxă au început să treacă sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice.

Cred că și eparhiile rusești din SUA sau alte țări occidentale se vor separa de Kirill. Mergând mână în mână cu Putin, Kirill riscă chiar să apară pe lista criminalilor de război.

Să mai fie posibilă o tresărire de conștiință? O trezire la realitate? Sunt mai curând sceptic, dat fiind că patriarhul Kirill este doar o marionetă instrumentalizată politic și nicidecum un păstor spiritual preocupat de împlinirea poruncilor evanghelice. 

De ce credeți că rușii, deși cu acces, până zilele trecute, nelimitat la surse de informare independente, deși expuși efectelor severe ale sancțiunilor, îl susțin în continuare pe Putin? 

Publicul mai vârstnic, formatat în dictatura sovietică, e clar pro-Putin, pentru că i-a asimilat propaganda și o creditează orbește, cu un fanatism deopotrivă nostalgic și inerțial.

Li s-a spus continuu, pe toate canalele oficiale, că NATO vrea să atace Rusia, să-i mutileze întinderea de 17 milioane de kilometri pătrați, să-i interzică modul de viață tradițional, să-i fure sufletul. Nu e greu să găsim și în România entități media și politicieni care țin, practic, același discurs.

Kirill a fost capabil să susțină într-o predică recentă că invadarea Ucrainei e justă, întrucât rusofonii din Donbas suferă persecuții pentru vina de a se fi opus... paradelor gay!

Pe de altă parte, tinerii ruși normali - care vor libertate și o țară care să le asigure un viitor acceptabil – reprezintă cel mult 25% dintr-o masă demografică în declin și locuiesc exclusiv în marile orașe. Nu știu dacă revolta lor – deocamdată încearcă să emigreze – va putea determina o masă critică.

Și aici vedem perversiunea regimului lui Putin: el a permis timp de două decenii ca Moscova și Sankt Petersburg să devină, aparent, niște metropole post-moderne, cosmopolite, cu o viață artistică și intelectuală vibrantă. Faceți ce vreți, dacă nu criticați regimul. O altă potemkiniadă, o butaforie tipic rusească...

Evident, efectul cumulat al sancțiunilor occidentale va fi usturător, dar rușii sunt obișnuiți să sufere, să se victimizeze, să accepte orice în numele mitologicei Mame Rusia.

Domnia lui Putin a început cu un episod criminal cinic - moartea celor 118 oameni de la bordul submarinului Kursk. Deși sacrificarea lor a șocat o lume, deși Putin nu construise la vremea aceea sistemul represiv de acum, contestarea internă a fost palidă și nu a plătit politic crima. Ce spune asta despre așteptările rușilor de la liderul lor?

Rușii au dezvoltat o psihologie melancolic-defetistă, ”abisală”, pe măsura uriașei lor țări, în care densitatea populației e – cu excepția câtorva aglomerări urbane – foarte scăzută.

Înclinația lor spre despotism traduce, cred, atât amintirea traumatică a invaziei mongolo-tătare (care i-a subjugat două secole), cât și teama că, fără un lider autoritar, care decide totul de la centru, uriașul teritoriul rus nu poate fi apărat de pericole externe, reale sau imaginare.

Sunt caracterizați colectiv printr-o grandomanie complexată, intens resentimentară. Iar țarul e unsul lui Dumnezeu. I se iartă orice, de vreme ce misiunea lui e mântuirea rușilor, nu justiția terestră.

Îmi pare sincer rău că această națiune, creatoare a unei culturi majore, nu a ieșit din capcana eurasianismului. Cultura rusă este europeană, chiar când critică Occidentul. Destinul lor firesc ar fi fost alături de UE, numai că au rămas setați pe agenda antiamericană a Războiului Rece.

O imensă prostie, dacă ne gândim că perspectiva care li se deschide e să devină, în câteva decenii, un stat complet vasalizat de China, care este puternică, sofisticată, răbdătoare, mult mai puțin impulsivă și are nevoie atât de hidrocarburi sau metale rare, cât și de un spațiu investițional pan-asiatic.

Ce credeți că vrea, de fapt, Vladimir Putin?

Și-a greșit toate calculele. Credea că invadează Ucraina în 4 zile, că armata ucraineană nu luptă, că populația îi va primi armata cu flori, că Zelenski fuge în străinătate, în vreme ce Occidentul – divizat și timorat de Federația Rusă – va bălmăji niște condamnări formale, urmate de sancțiuni cu efectul unui spectacol de balet.

A reușit să catalizeze niște procese istorice: NATO post-Trump și UE post-Brexit și-au regăsit coerența strategică și unitatea politică.

Putin și-a golit țara de capitaluri, tehnologii și bunuri de consum, și-a băgat economia într-un faliment proxim, a izolat Rusia la nivelul a trei sferturi dintre statele-membre ONU... Așa că nu știu ce mai vrea, când contemplă, furios, rezultatul catastrofal al unei agresiuni nesăbuite, de dimensiuni criminale.

Unde și ce credeți că îl poate opri?

Cred că va fi oprit printr-o combinație fatală de factori: rezistența ucraineană, militară și civilă (stimulată de eroismul propriu și de masivul ajutor din Vest), revolta rușilor de rând în fața colapsului economic, slăbirea și revolta centrifugală a diverșilor ”aliați” din CSI.

Putin a generat un coșmar într-un stat european suveran, membru ONU, dar va plăti asta foarte scump.

Chiar cred că judecarea lui de către un tribunal internațional rămâne cea mai optimistă perspectivă pentru acest lider, care și-ar fi putut încheia viața relativ liniștit, în palatul său sardanapalic de la Soci, alegând în schimb să provoace nebunia la care asistăm.

Va genera acest episod de o extremă violență modificări geopolitice esențiale?

Mi-e limpede că războiul din Ucraina va reseta ordinea mondială.

UE și NATO se vor extinde și consolida, Rusia va avea nevoie de câteva decenii pentru a se reface, reforma și reintegra în lumea civilizată, iar marea confruntare strategică din Occident și China va face loc unei lumi bipolare.

Dacă ar fi să visăm cu ochii deschiși – și să-l imaginăm pe Alexei Navalnîi în locul lui Putin – n-ar fi totuși exclus ca, pe parcursul secolului 21, Rusia să revină pe scenă, ca aliat al Occidentului. La urma urmelor, după cum spuneam, imensa cultură rusă - creată mereu în exil intern sau extern - nu este expresia spiritualității tătaro-mongole...


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇