Senatul nu a avut cvorum pentru a-l schimba pe Ion Ganea (exPSD) din funcţia de secretar, aşa că legea alegerilor rămâne blocată

Senatul nu a avut cvorum pentru a-l schimba pe Ion Ganea (exPSD) din funcţia de secretar, aşa că legea alegerilor rămâne blocată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Senatului, Robert Cazanciuc (foto dreapta), a anunţat marţi că din necesarul de 68 de senatori şi-au înregistrat prezenţa doar 62, prin urmare nu a fost întrunit cvorumul necesar de şedinţă.

Plenul avea pe ordinea de zi încetarea statutului de membru şi secretar al Biroului Permanent al forului legislativ a lui Ion Ganea (foto stânga), exclus din PSD după ce a boicotat alături de PNL şi USR şedinţele conducerii Senatului în care trebuia să aprobe trimiterea la Comisia Juridică a proiectului de lege care prevede că Parlamentul stabileşte data alegerilor şi nu Guvernul, iniţiativă trimisă la reexaminare de Klaus Iohannis către Legislativ.

ADVERTISING

„Din păcate, dintr-o prezenţă necesară de 68 de senatori, până în acest moment sunt înregistrate 62 de prezenţe. În aceste condiţii, nu îmi rămâne decât să constat că nu avem cvorum şi că această şedinţă nu poate fi legal constituită”, a afirmat în plen Robert Cazanciuc.

Acesta a cerut senatorilor prezenţi să facă o fotografie de grup pentru a arăta „cine este cu adevărat de partea poporului român”.

„Mulţumesc foarte mult pentru efortul făcut şi aş vrea să vă invit aici să facem împreună o fotografie pentru a arăta cine este cu adevărat de partea poporului român”, a conchis Cazanciuc.

Pe ordinea de zi a plenului de marţi al Senatului era înscris proiectul de hotărâre privind constatarea încetării de drept a statutului de membru al Biroului Permanent şi secretar al Senatului a lui Ion Ganea, precum şi alegerea unor membri ai BP.

ADVERTISING

PNL ar fi apelat la CCR în caz contrar

Senatorul PNL Alina Gorghiu, membru în Biroul Permanent, a declarat luni, pentru News.ro, că şeful forului legislativ, Robert Cazanciuc, a convocat un plen pentru marţi, fără a exista o ordine de zi aprobată în prealabil în BP, şedinţă care nu a fost ţinută luni tot din cauza lipsei de cvorum.

Ea a adăugat că PNL va apela la toate pârghiile legale, inclusiv sesizarea Curţii Constituţionale, cu privire la această decizie neregulamentară a social-democratului.

Liberalii vor analiza „şi în ce măsura comportamentul lui Cazanciuc se încadrează la abuz in serviciu, pentru că aşa pare”, a mai spus Gorghiu.

ADVERTISING

Liderul PSD Marcel Ciolacu spunea, săptămâna trecută, că legea prin care Legislativul decide data alegerilor generale şi nu Guvernul va fi trecută, până la urmă, prin Parlament, săptămâna aceasta şi pe urmă rămâne de văzut dacă preşedintele Klaus Iohannis o va promulga.  

Motivare CCR: Alegerile parlamentare vor avea loc peste termen, în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului. Hotărârea Guvernului care stabilește data alegerilor îşi încetează de drept efectele

Iohannis cere reexaminarea legii prin care Parlamentul stabilește data alegerilor, nu Guvernul

De ce a fost Ganea exclus din PSD

Conducerea Senatului nu a avut cvorum două zile consecutiv, săptămâna trecută, pentru a aproba trimiterea la Comisia Juridică, pentru raport, a proiectului de lege care prevede că Parlamentul stabileşte data alegerilor şi nu Guvernul.  

PSD nu a asigurat cvorum pentru proiectul care prevede că Parlamentul decide data alegerilor. Gorghiu: În subteran, Ciolacu şi colegii lui nu vor amânarea

Consiliului Politic Naţional al PSD a decis joia trecută excluderea lui Ion Ganea din partid, secretar al Biroului Permanent al Senatului, care a boicotat alături de PNL şi USR şedinţele conducerii forului legislativ.  

Ciolacu a adăugat că senatorul Ion Ganea, „descoperit de către CNSAS că a fost turnător al Securităţii, nu s-a mai regăsit pe listele PSD”, întrucât partidul a luat decizia de a nu avea astfel de candidaţi. Liderul PSD a adăugat că PNL i-ar fi propus funcţia de guvernator al Deltei, „pentru gestul eroic” şi că Alina Gorghiu l-ar fi convins pe Ganea să boicoteze şedinţele conducerii Senatului. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇