Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la Bucureşti pentru semnarea PNRR, pe 27 septembrie, conform anunţului făcut vineri de Dana Spinanţ, purtător de cuvânt adjunct al CE.
,„Doamna preşedinte va vizita Bucureştiul pe 27 septembrie”, a precizat vineri Dana Spinant, într-o declaraţie de presă de la Bruxelles.
Vizita face parte dintr-un turneu european pe care îl efectuează şefa CE.
Surse europene au precizat pentru SpotMedia.ro că este vorba despre o vizită simbolică, pentru a marca aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
PNRR a fost trimis la Bruxelles şi negociat de fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Însă, prin ieşirea USR PLUS de la guvernare, Ministerul Fondurilor Europene a fost preluat interimar de premierul Florin Cîţu.
Informaţii iniţiale indicau că vizita oficialului european ar avea loc înaintea congresului PNL, programat în 25 septembrie, dar iată că şefa CE a preferat să nu se amestece în lupta politică internă din PNL, partid care face parte din PPE, grup european care a susţinut-o pentru şefia Comisiei.
Citește și: