Orban: Cu PNRR-ul, nu suntem campioni. Semnarea contractelor pentru investiţiile aprobate la CNI va dura 20 de ani

Orban: Cu PNRR-ul, nu suntem campioni. Semnarea contractelor pentru investiţiile aprobate la CNI va dura 20 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, critică faptul că România nu se află printre ţările care au primit deja avansuri din partea Comisiei Europene pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Iar, de pe altă parte, acelaşi Orban spune că implementarea tuturor proiectelor de investiţii aprobate pe lista-sinteză la Compania Naţională de Investiţii (CNI) va dura 20 de ani, în ritmul în care licitaţiile se desfăşoară în prezent, în sistem centralizat,

"Cu PNRR-ul, vedeţi, nu suntem campioni, îmi pare rău să recunosc, public nu o prea spun, dar nu suntem printre campioni", afirmă Ludovic Orban, subliniind că încă din luna ianuarie a acestui an a pledat pentru implementarea unui nou Plan Naţional de Dezvoltare Locală.

ADVERTISING

"La ora actuală, 16 ţări europene au PNRR-ul aprobat şi deja au primit avansurile de 13%.

Gândiţi-vă că termenul de finalizare pentru proiecte este 31 decembrie 2026. Mai ales pentru proiectele complexe de investiţii va fi foarte complicat: autostrăzi, spitale, deci investiţiile complexe o să ne genereze foarte multe probleme în implementare, dacă noi nu accelerăm implementarea respectivă", a afirmat Ludovic Orban, sâmbătă, în cadrul Comitetului Director Judeţean al PNL Satu Mare, unde prezintă moţiunea "Forţa dreptei".  

Moţiunea lui Orban pentru şefia PNL: Partidul să promoveze drepturile şi libertăţile individuale, familia, credinţa creştină

ADVERTISING

PNDL 3 era "o necesitate"

În acest context, Orban a arătat că PNDL 3 era "o necesitate", el menţionând că "fără PNDL 3 niciun primar al PNL, dacă nu găsea o soluţie minune, nu ar fi putut să găsească finanţare pentru un proiect important de infrastructură".   

În cadrul aceleiaşi şedinţe, preşedintele PNL a ţinut să sublinieze că a pledat încă din luna ianuarie a acestui an pentru implementarea unui nou plan de investiţii de care să beneficieze autorităţile locale.  

"Acuma şi colegul meu, Florin Cîţu, e foarte interesat, a anunţat PNI "Anghel Saligny", dar dumneavoastră trebuie să ştiţi un lucru: din ianuarie, la fiecare şedinţă a coaliţiei, eu, ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal, am vorbit constant de necesitatea lansării unui nou Plan Naţional de Dezvoltare Local, PNDL 3", a mai afirmat Ludovic Orban.   

ADVERTISING

El a explicat importanţa PNDL 3, arătând că fondurile din alte surse - fonduri europene din diferite programe sau Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - nu sunt accesibile în perioada următoare, iar primarii ar pierde, astfel, oportunitatea de a realiza sau de a finaliza proiecte importate înainte de alegerile din anul 2024.

20 de ani până se semnează toate contractele de investiţii

Pe de altă parte, Orban spune că a ridicat problema investiţiilor prin Compania Naţională de Investiţii în discuţiile din coaliţia de guvernare încă de acum patru luni şi consideră că o soluţie ar fi descentralizarea licitaţiilor şi a derulării investiţiilor.

"O altă posibilitate de finanţare este pe CNI (Compania Naţională de Investiţii - n.red.) şi aicea v-o spun clar: de peste patru luni de zile le-am explicat în coaliţie că, dacă menţinem actualul sistem de achiziţie - adică achiziţie centralizată cu cei 20 de angajaţi de la achiziţiile publice de la CNI - ritmul de finalizare a procedurilor de licitaţie este foarte lent.

Pe evaluările pe care le-am făcut, se pot termina între 150 şi 170, hai să zic, dacă mai angajăm câţiva, maxim 200 de proiecte pe an.

La ora actuală, sunt aprobate pe lista-sinteză 4.000 de proiecte. Calculaţi, ne trebuie minim 20 de ani ca să ajungem să semnăm contractele pe proiectele respective”, le-a transmis Ludovic Orban primarilor.   

Soluţia lui Orban

Orban a avansat şi o rezolvare a acestei situaţii.   

"Soluţia e simplă, la îndemână şi înseamnă o simplă ordonanţă de urgenţă, în care să se delege competenţele de organizare a procedurilor de licitaţie şi ulterior de derulare a investiţiei către primării.

Sigur, sub un anumit nivel valoric: 20-25 de milioane la localităţi, la Consilii Judeţene poate un plafon valoric un pic mai mare, dacă nu se face lucrul ăsta, stăm şi aşteptăm de la CNI, ne tot ducem la întâlniri cu premierul şi cu doamna directoare Manuela Pătrăşcoiu, care ne mai spune ce hârtii să mai băgăm în dosare şi ce să mai facem şi o să tot aşteptăm, nu chiar până la Calendele greceşti, dar mult mai mult decât...", a arătat el.  

Liderul PNL a susţinut că până la jumătatea anului viitor fiecare primar ar trebui să aibă cel puţin un contract semnat cu Compania Naţională de Investiţii.   

"Acuma nu mai spun că au finalizat licitaţii şi nu vor să semneze contractele cu constructorii sau au semnat contractul, dar nu se duc pe lucrare până nu se adoptă (...) schimbarea mecanismului de indexare a valorii contractelor pe lucrările de investiţii în construcţii”, a adăugat preşedintele PNL.

Citeşte şi: Programul prin care Cîțu ”aduce România la zi” e aproape identic cu PNDL-ul lui Dragnea, care ar fi trebuit să ”scoată țara din noroaie” - analiză EFOR


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇