Ședință a coaliției, după o lungă pauză. PSD nu crede că mai e oportună compensarea de 50 de bani la pompă

Ședință a coaliției, după o lungă pauză. PSD nu crede că mai e oportună compensarea de 50 de bani la pompă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a anunţat că va avea loc, marţi, o şedinţă a coaliţiei, după o lungă perioadă de pauză, şi a infirmat că ar exista o tensiune între partide, în contextul absenţei sale de la ceremoniile de luni dedicate Zilei Marinei Române.

„Nu sunt (tensiuni, n.red.), din punctul meu de vedere nu este nicio tensiune, cred că prioritatea unu, la toată lumea, în acest moment, este să găsim soluţiile cele mai bune pentru preţurile la energie”, a afirmat preşedintele PSD, a spus Ciolacu, precizând că a avut alt program de Ziua Marinei, dar PSD a fost reprezentat de ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

ADVERTISING

Ciolacu consideră că este obligatorie pregătirea unui nou pachet de măsuri pentru sprijinirea populaţiei, dar crede că nu mai e nevoie de compensarea cu 50 de bani a preţului la combustibil.

„Eu cred că este obligatoriu, după ce vom vedea puterea de cumpărare. Acum s-au cam reglat şi preţurile la combustibil, să vedem (..) componenta de la INS, o să vină tot energia aproape peste 50% influenţa avută în coeficientul de inflaţie, care aţi văzut că s-a stopat şi chiar a scăzut, deci am intrat pe alt trend. Categoric, vor trebui luate şi alte măsuri”, a spus Ciolacu, precizând că important este trendul.

ADVERTISING

Liderul PSD a mai spus că influenţa în preţurile alimentelor e cauzată şi de secetă. „Iarăşi este o emoţie, fiindcă totuşi mâncăm din producţia din primăvară, dar o să se regleze”, a mai spus el.

Întrebat dacă impactul compensării cu 50 de bani a preţului la carburanţi a fost unul bun, șeful PSD a spus că a fost o decizie condusă de emoții.

„A fost o măsură pe care a luat-o Guvernul, într-un moment nu neapărat de de scumpiri foarte mari, dar de emoţie. În acest moment s-a intrat într-o zonă predictibilă şi eu nu cred că mai este oportună”, a spus el. 

ADVERTISING

Ședința coaliției are loc la ora 14:00.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇