Fostul ministru de Finanțe Eugen Teodorovici și-a depus, vineri, candidatura la șefia PSD, în condițiile statutului validat de Tribunal. El afirmă că nu va valida alegerea unui președinte „printr-un simulacru de alegeri”.
„Nu vreau să validez alegerea în mod nestatutar și nedemocratic a unui președinte PSD! Cu atât mai mult, nu voi valida alegerea unui președinte printr-un simulacru de alegeri, atunci când regulile se schimbă în timpul jocului tocmai pentru a diminua șansele altor potențiali candidați sau a le anula pe cele ale candidaților care ar putea să se decidă în ultimul moment.
Mi-am depus azi candidatura pentru funcția de președinte al PSD, în condițiile prevăzute de actualul statut validat de Tribunalul București, pentru că am ales să particip la orice competiție electorală fundamentată pe aceleași reguli”, a scris pe Facebook Eugen Teodorovici.
El a făcut un apel membrii PSD care vor participa la congres.
„Indiferent de funcția pe care o ocupă în partid și de organizația județeană de care aparțin, să înțeleagă că PSD nu are nevoie, în special în situația actuală, să se prezinte în fața electoratului cu un simulacru de alegeri, cu oameni ascunși în spatele unor liste și, mai ales, cu riscul participării unui singur candidat și care să fie ales, eventual, cu unanimitate de voturi, ca în vremurile pe care le speram apuse”, a conchis Teodorovici.
Conducerea interimară a partidului a stabilit ca la Congres candidaturile pentru funcțiile de conducere să se facă pe moțiuni, adică cel care vrea să candideze pentru funcția de președinte să vină și cu echipa de prim-vicepreședinți și vicepreședinți.