În această perioadă se adună bani pentru campania lui Crin Antonescu pentru prezidențiale. Fiecare filială PNL contribuie, având în vedere că PNL nu trece acum prin cea mai bună perioadă a sa, din punct de vedere financiar, potrivit prim-vicepreședintelui PNL, Ciprian Ciucu. El a mai spus că pentru campania la prezidențiale, inclusiv UDMR va participa financiar.
Întrebat despre situația financiară a PNL, într-o conferință de presă, Ciucu a spus că „este adevărat, PNL nu trece prin cea mai bună perioadă a sa, din punct de vedere financiar, în urma anului electoral trecut”.
Acesta a adăugat că se fac toate eforturile, împreună cu organizațiile PNL din țară, pentru a asigura sprijin financiar pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
„Noi nu facem campanii cu zero lei. Noi facem campanii la vedere, conform legii, și facem eforturi pentru a asigura și noi finanțarea campaniei domnului Crin Antonescu.
Toate filiale județene au fost de acord să contribuie cu bani și chiar cred că săptămâna aceasta sau cea care urmează, toate filiale vor vira în contul de campanie suma pe care și-au asumat-o”, a spus Ciprian Ciucu, citat de Mediafax.
„Inclusiv UDMR participă financiar la această campanie”, a mai spus Ciucu.
Alegerile pentru Cotroceni au intrat în linie dreaptă. Vineri, și-a depus candidatura Călin Georgescu (cu gărzi de corp, soția Cristela și mulți susținători zgomotoși). El și-a manifestat încrederea că nu-i va fi anulată candidatura, amenințându-i pe cei care ar face asta că „vor fi judecați de toate instanțe și de legile lumii umane, cât și de toate legile divine”.
A fost deja contestat, iar BEC a trimis la CCR contestațiile, sâmbătă se judecă.
Și primarul Capitalei, Nicușor Dan, și-a depus candidatura pentru prezidențiale. El a spus că președintele României trebuie să mobilizeze toate energiile pentru a transforma țara, că a strâns peste 240.000 de semnături și exclude să se retragă din cursă.
Alți doi candidați au anunțat că or să-și depună candidaturile - Crin Antonescu duminică (a dat din nou asigurări că nu se va retrage) și Elena Lasconi, săptămâna viitoare. Cu ocazia anunțului, Lasconi a apreciat și că menținerea candidaturii lui Crin Antonescu este „o țăcăneală”.