Şase parlamentari, între care Diana Şoşoacă şi Dumitru Coarnă, solicită, într-o scrisoare deschisă adresată mai multor instituţii, să fie făcute „demersuri diplomatice” pentru „negocieri în vederea încetării ostilităţilor” din Ucraina.
„Vă anunţăm că noi, parlamentarii senatori Diana Iovanovici-Şoşoacă şi deputaţii Dumitru Coarnă, Mihai Lasca, Francisc Tobă, Daniel Gheorghe Rusu şi Ciprian Ciubuc, am formulat o scrisoare deschisă către toate instituţiile statului român, SRI şi SIE, precum şi către ambasade prin care anunţăm că (…) reiterăm dorinţa noastră, ca expresie a dorinţei populare, de face toate demersurile diplomatice de a începe negocierile în vederea încetării ostilităţilor”, a scris Dumitru Coarnă, pe Facebook.
Parlamentarii cer preşedintelui şi Guvernului României să facă "toate demersurile pentru a se reduce intensitatea conflictului şi găsirea unei soluţii de lungă durată".
"Odată ce acceptăm să trimitem muniţie de război în Ucraina, nici Ucraina nici Federaţia Rusă nu sunt membre NATO şi membre UE, ne constituim în parte beligerantă, iar poporul român spune foarte clar Parlamentului României: 'Nu îndrăzniţi să băgaţi România în război!'", au arătat aceştia.
Hackerii pro-ruşi de la Killnet au postat o fotografie cu Diana Șoșoacă pe Telegram și au scris: "Există în România oameni deştepţi care să înţeleagă la ce va duce aprovizionarea cu arme către Ucraina".
Recent, trei parlamentari ex-AUR şi unul de la PSD au cerut să fie primiţi de ambasadorul rus la Bucureşti. Printre ei se află Diana Şoşoacă şi Dumitru Coarnă. Ei i-au transmis ambasadorului rus dorinţa de neutralitate a României şi disponibilitatea de a media negocieri de pace la Bucureşti.
Bogdan Aurescu, minstrul de Externe, a afirmat că demersul celor patru parlamentari primiţi în audienţă de ambasadorul rus nu implică poziţia statului român.
PSD a decis excluderea din partid a lui Dumitru Coarnă, după participarea la acest eveniment, iar plenul Camerei Deputaţilor a votat excluderea deputatului Francisc Tobă din comisia de apărare.