Rusia propune negocieri de fațadă cu Ucraina, în Belarus. Zelenski nu merge și propune alte locuri

Rusia propune negocieri  de fațadă cu Ucraina, în Belarus. Zelenski nu merge și propune alte locuri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Kremlinul anunță că o delegaţie rusă a ajuns în Belarus pentru negocieri cu Ucraina, deși Kievul nu a comunicat că ar fi fost de acord cu o astfel de întâlnire.

Urmărește pe spotmedia.ro, LIVE TEXT, desfășurarea celei de a patra zi de război

Potrivit purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, din delegaţia rusă fac parte oficiali din Ministerele de externe şi apărării, precum şi de la cabinetul preşedintelui Vladimir Putin.

Delegaţia rusă ar aștepta sosirea omologilor ucraineni în oraşul Gomel din Belarus, a precizat acesta.

ADVERTISING

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski spune că e dispus să participe la negocieri pentru pace, dar nu în Belarus. Acestea ar putea fi organizate la Bratislava, istanbul, Budapesta sau Baku.

Duminică, înainte de acest anunț al Kremlinului, trupere ruse au intrat în Harkiv, unde se duc lupte de stradă, în vreme ce rușii înaintează și dinspre sudul Ucrainei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇