Rusia contraatacă și acuză Occidentul de diversiune

Rusia contraatacă și acuză Occidentul de diversiune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Înainte cu câteva ore ca președinții Biden și Putin să vorbească la telefon, pe tema informațiilor pe care SUA le-a comunicat partenerilor din NATO, că Rusia a decis atacarea Ucrainei, Moscova acuză țările occidentale că au pus la cale o diversiune, „pentru a distrage atenţia de la propriile lor acţiuni agresive”.

Astfel, Rusia arată cu degetul „campanii de dezinformare la scară largă” privind o posibilă invadare a Ucrainei, Ministerul de Externe de la Moscova subliniind, vineri, că acest lucru se face „pentru a distrage atenţia de la propriile lor acţiuni agresive”.

ADVERTISING

Comunicatul Ministerului rus de Externe vine cu doar câteva ore înaintea unui apel telefonic aşteptat între preşedintele american Joe Biden şi preşedintele rus Vladimir Putin sâmbătă.

"La sfârşitul anului 2021 şi începutul lui 2022, spaţiul informaţional global s-a confruntat cu o campanie media fără precedent prin amploarea şi sofisticarea sa, al cărei scop este de a convinge comunitatea mondială că Federaţia Rusă pregăteşte o invadare a teritoriului Ucrainei", se arată în comunicatul Ministerul rus de Externe, informează CNN.

ADVERTISING

Kremlinul a negat de mult timp că plănuieşte să atace şi a susţinut că sprijinul NATO pentru Ucraina - inclusiv aprovizionarea de arme şi pregătirea militară - constituie o ameninţare tot mai mare pentru flancul vestic al Rusiei.

Președintele SUA, Joe Biden, le-a spus liderilor NATO și UE , vineri seară că președintele rus Vladimir Putin a decis invadarea Ucrainei, care s-ar putea întâmpla chiar în următoarele zile, au declarat surse diplomatice citate de The Guardian.

Biden și-a sunat partenerii din alianță după o reuniune de urgență la Casa Albă, pentru a le comunica ultimele informații primite de la serviciile secrete cu privire la evoluțiile de la granița Rusiei cu Ucraina, și despre strategiile lui Putin.

ADVERTISING

Într-o conferință de presă susținută la Casa Albă, consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, le-a cerut tuturor americanilor să plece imediat din Ucraina.

Marea Britanie și Israelul au transmis cetățenilor lor să plece imediat din Ucraina, Israelul a decis să evacueze familiile personalului diplomatic de la Kiev.

Uniunea Europeană a luat decizii similare, plănuind să își evacueze personalul de la Kiev.

SUA estimează că Rusia are peste 100.000 de soldaţi în apropierea graniţei cu Ucraina, cu mii sosiţi chiar în această săptămână, potrivit unui oficial al administraţiei.

Joi, noi imagini din satelit publicate de compania de tehnologie Maxar din SUA par să arate o creştere continuă a numărului de soldaţi ai armatei ruse în Crimeea, vestul Rusiei şi Belarus.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇