La împlinirea a 31 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, președinta Maia Sandu a participat la ceremonia festivă organizată în Piața Marii Adunări Naționale. Cu această ocazie, le-a transmis un mesaj însuflețitor cetățenilor.
„Moldovenii nu au nevoie să le spună cineva ce vor și cum să trăiască, noi am ales libertatea, ca pe o dorință liberă de a ne decide soarta singur, de a ne apăra libertatea și drepturile, de a fi fericiți la noi acasă. (…)
„Moldova e frumoasă, ni-i dragă și există prin oamenii ei frumoși. Am întrebat copiii, ei simt mai bine, pentru că filtrează ce văd, ce simt, ptrintr-o inimă curată, nebătătorită de probelemele zilei de azi și îngrijorările celei de mâine. În ochii lor, Moldova e bună, fără facturile adunate în sertar, fără porumbul ofilit pe deal, fără secetă și criza energetică. În ochii lor mici, Moldova e mare. (...)
Am încredere că vom reuși, pentru că am ales să reușim, am ales să contăm. Tu contezi, familia ta contează, dorințele tale contează, când ai altă opinie contează. Să facem totul din răsputeri ca să transformăm Moldova într-un rai”, a declarat șefa statului, Maia Sandu, citată de Unimedia.
Mesajele politicienilor români cu ocazia Independenței R.Moldova
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, cu ocazia împlinirii a 31 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, că România va continua să fie cel mai important susţinător al statului vecin, cetăţenilor săi şi al integrării sale europene.
„Calde felicitări doamnei preşedinte Maia Sandu şi cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenței! România va continua să fie cel mai important susținător al Republicii Moldova, cetățenilor săi şi al integrării sale europene. UE - singura opţiune către un viitor prosper&democratic!”, a scris Klaus Iohannis, sâmbătă pe Twitter.
La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a spus că România va continua să se poziţioneze ferm pentru a sprijini paşii pe care îi are de parcurs Republica Moldova, în perspectiva deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
”Comuniunea de limbă, istorie şi cultură a cetăţenilor noştri va fi întregită printr-un viitor comun în spaţiul european al democraţiei şi valorilor comune”, precizează prim-ministrul în mesajul transmis de Ziua Independenței R. Moldova.