PSD va depune moţiune simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui

PSD va depune moţiune simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat, luni, că va fi depusă în această săptămâna la Senat o moţiune simplă împotriva ministrului Economiei Claudiu Năsui.

El a adăugat că, deşi social-democraţii sunt în Opoziţie, va fi încercată crearea unei majorităţi.

”Am luat hotărârea să depune săptămâna asta, la Senat, moţiunea împotriva ministrului Năsui, aşa cum am anunţat. Motivele le cunoaşteţi: blocarea Măsurii 3 din fonduri europene", a declarat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a susţinut că peste 400 de milioane de euro sunt blocaţi, ”pentru că ministrul şi-a făcut un cont de administrator în procedura de selectare a companiilor”.

ADVERTISING

„Suntem în Opoziţie. Vom încerca să creăm majoritate. De data aceasta, vom depune moţiunea la Senat”, a afirmat liderul PSD, care a mai spus că este foarte posibil să mai fie depuse şi alte moţiuni simple.

În 22 februarie, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a anunţat că partidul din care face parte va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Economiei, Cladiu Năsui, în Parlament, după dezbaterile din Legislativ pe bugetul pentru 2021. 

În replică, ministrul Năsui a precizat că a depus plângere penală la DNA legată de suspiciuni de corupţie cu privire la înscrierile în platforma de granturi acordate IMM-urilor. 

ADVERTISING

Aceasta este a doua moţiune simplă depusă de PSD în actuala legislatură, după cea îndreptată împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. 

Citeşte pe SpotMedia.ro și

ADVERTISING