PSD nu renunță la majorarea pensiilor cu 11%, PNL spune că nu există bani în acest moment

PSD nu renunță la majorarea pensiilor cu 11%, PNL spune că nu există bani în acest moment
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

PSD nu renunță la majorarea punctului de pensie cu 11% în negocierile pe programul de guvernare, a declarat deputatul social democrat Marius Budăi, fost ministru al Muncii.

Întrebat dacă sunt bani pentru această creștere, Budăi a precizat că PSD a găsit soluții și va demonstra că există surse de finanțare.

”Am ajuns de acord pe principiul că trebuie mărite veniturile oamenilor, atât alocaţii, cât şi salariul minim şi pensiile. Noi am propus o creștere a punctului de pensie cu 11%, am făcut calculul cu inflația. Noi avem soluția, avem sursa de finanțare.

PSD nu renunță la aceste majorări, noi vom arăta că sunt soluții. Va urma întâlnirea cu finanțiștii, iar apoi vom comunica ce soluții sunt”, a precizat Marius Budăi joi, la Parlament, unde continuă negocierile cu PNL.

ADVERTISING

În schimb, prim-vicepreşedintele liberal Rareş Bogdan spune că toate măsurile de majorări salariale, pensii şi alocaţii, propuse de PSD, ajung la 26 de miliarde de lei, efort bugetar.

El a precizat că acești bani nu există în acest moment, însă PNL e dispus să majoreze pensiile cu 10 sau 11%.

Astăzi nu există aceşti bani. În schimb, noi am anunţat o majorare la pensii de 7%, care era indexarea din ianuarie, şi putem, fără să dăm peste cap bugetul, să mergem spre 10 sau 11 la sută, dar nu ştiu dacă de la 1 decembrie sau de la 1 ianuarie”, a mai afirmat el, citat de News.ro.

Negocieri complicate

Totodată, Rareş Bogdan spune că negocierile dintre cele două partide sunt complicate, fiind vorba de diferenţele doctrinare şi ideologice dintre ele, precum ale abordării chestiunilor economice şi sociale.

ADVERTISING

”Pe de o parte, sunt propuneri pe care le putem înţelege, de creşteri de pensii, alocaţii, de înfiinţări de ministere, sigur că noi nu am exclus niciodată şi nu am blocat creşterile de alocaţii, pensii, dar le facem în limita veniturilor bugetare existente şi prognozate. Nu putem să anunţăm acum, să fie un concurs de populism, cine cât la sută creşte pensiile şi salariile, şi alocaţiile pentru copii”, a afirmat Rareș Bogdan.

Liderul PNL a mai spus că sunt discuţii legate de cota unică, la care PNL nu are cum să renunţe, în timp ce PSD a anunţat cota progresivă şi chestiuni legate de egalitarism.

ADVERTISING

”Taxarea marilor averi în Franţa a scos din ţară 1.720 de averi, atunci când preşedintele Hollande a făcut acest lucru, şi i-a dus spre Olanda şi Belgia”, a explicat Rareş Bogdan, arătând că cel mai bogat francez a plecat din Franţa şi ţara a pierdut din urma acestei măsuri.

Cîțu premier?

În ceea ce privește funcția de prim-ministru, Rareş Bogdan a declarat că liberalii doresc ''exclusiv'' un premier din acest partid şi a subliniat că nu va fi blocată constituirea unui guvern într-un nume.

"PNL nu a intrat în aceste negocieri cu mandat BPN pentru a accepta rotativa. Venim cu premier exclusiv PNL", a spus Rareş Bogdan, citat de Agerpres.

El a fost întrebat dacă liberalii nu renunţă la nominalizarea lui Florin Cîţu pentru funcţia de premier.

"Florin Cîţu este preşedintele PNL şi, conform hotărârilor Consiliului, este propunerea de premier, dar nu vom bloca constituirea unui guvern pentru România într-un nume. PNL ia în calcul orice scenariu, în cazul în care nu va avea prima dată premierul.

De asemenea, acesta trebuie să fie exclusiv membru al PNL. Nu poate să fie independent. Eu am şi anunţat în cadrul negocierilor că, în cazul în care va fi un independent, eu mă voi opune şi am suficientă influenţă în BPN să blochez această chestiune. (…)

Nicolae Ciucă poate fi un nume, dar nu noi alegem asta, ci preşedintele României. Vom discuta în cadrul PNL şi vom merge cu o soluţie după ce vom sta de vorbă şi cu eventualii noştri parteneri de guvernare", a afirmat Rareş Bogdan.

Trei preşedinţi de filială, a susţinut acesta, l-au anunţat că se vor opune modelului de rotaţie a premierilor şi că acceptă doar premier de la PNL, reînceperea discuţiilor cu USR sau să fie în Opoziţie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇