Plângere penală la DNA împotriva primarului Daniel Florea. E acuzat că a dat un tun de 1 milion de euro la final de mandat, folosindu-se de copii

Plângere penală la DNA împotriva primarului Daniel Florea. E acuzat că a dat un tun de 1 milion de euro la final de mandat, folosindu-se de copii

PNL Sector 5, prin preşedintele Cristian Băcanu, a depus la DNA plângere penală împotriva primarului Sectorului 5, pentru modul fraudulos în care a realizat la final de mandat 198 de contracte de achiziţie directă, în valoare de un milion de euro, echivalentul a cinci milioane lei, către două firme cu acţionar comun, potrivit unui comunicat de presă al partidului.

Potrivit denunțătorilor, nu e prima oara când Florea ar folosi această schemă prin care împarte achiziţia în 198 de contracte cu atribuire directă, iar banii ar ajunge în buzunarul unei singure familii: fraţii Vidraşcu, patronii Editurii Litera.  

ADVERTISING

„Tupeul primarului Florea a depăşit orice limită. Pe final de mandat, în plină campanie, îşi face propagandă electorală pe banii locuitorilor, după ce începutul şcolii a fost un eşec pentru mii de elevi din şcolile Sectorului 5, pe care le administrează”, a declarat Cristian Băcanu, conform comunicatului de presă transmis de PNL.  

Sursa citată adaugă că, în faza iniţială, încadrarea a fost de abuz în serviciu faţă de nerespectarea prevederilor legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice, dar în cadrul cercetării, DNA va analiza, cel mai probabil, şi alte infracţiuni care se circumscriu, de regulă, unor astfel de contexte, respectiv dare şi luare de mita, fals în înscrisuri.  

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

„După ce timp de patru ani nu a făcut nimic pentru locuitorii Sectorului 5, primarul PSD dă şi în ultimele zile de mandat şpăgi electorale, folosindu-se, în acest caz, de copii.

Dacă ar fi mers prin Sectorul 5, Florea ar fi aflat că elevii din aceste şcoli învaţă în trei schimburi, că starea clădirilor este deplorabilă şi că mulţi dintre ei au început şcoala în sistem online, din cauza nepăsării administraţiei PSD, care nu a finalizat lucrările de reparaţii.

ADVERTISING

Florea va plăti în justiţie pentru ilegalităţile pe care le-a patronat, folosindu-se de banii cetăţenilor”, a completat Băcanu.  

A spart contractul pe bucățele, ca să evite licitația

Caracterul penal al faptelor se întinde de la etapa de planificare şi atribuire a achiziţiei publice, existând indicii inclusiv pentru partea de executare a contractelor de achiziţie, susţine sursa menţionată.  

„Practic, primarul Florea a împărţit obiectivul achiziţiei de aşa natură astfel încât să se încadreze pe procedura selecţiei de ofertă, în condiţiile în care, valoarea totală a achiziţiei ar fi condus la varianta organizării unei licitaţii. Motivul este foarte simplu şi bine cunoscut, lipsa transparenţei şi eludarea mecanismelor licitaţiilor.

Saptămâna trecută, în data de 10 septembrie, Primăria Sectorului 5, condusă de primarul pesedist Daniel Florea, a atribuit prin achiziţie directă 198 de contracte către două firme - Idea Papel Distribution şi Litera Educaţional - pentru furnizarea de rechizite, cărţi şi boxe sau baterii externe”, explică PNL Sector 5 în comunicatul de presă.  


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇