Până acum câteva săptămâni, austriecii dădeau de înțeles că ne vor în Schengen - surse

Până acum câteva săptămâni, austriecii dădeau de înțeles că ne vor în Schengen - surse

Partea austriacă nu a semnalat, înainte de 18 noiembrie, că s-ar opune aderării României la Schengen, au declarat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.

Sursele au precizat că dimpotrivă, între iulie 2021 şi noiembrie 2022, au existat aproape 30 de contacte în care partea austriacă fie a arătat că susţine aderarea Romaniei la Schengen, fie a apreciat colaborarea poliţienească şi la nivel de frontiere dintre cele doua state. Ultima declaraţie de susţinere a fost pe 16 noiembrie, la Forumul Salzburg, eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Interne la Bucureşti.

ADVERTISING

Inclusiv ministrul de Interne austriac, Gerhard Karner, reafirma pe 24 ianuarie 2022, cu ocazia unei întâlniri de lucru pe care a avut-o la Viena cu omologul său român, Lucian Bode, sprijinul pentru aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie şi aprecia buna colaborare operativă pe linie de combatere a migraţiei ilegale.

Conform surselor, anterior datei de 18 noiembrie 2022, atunci când ministrul Gerhard Karner a anunţat că Austria nu susţine aderarea României la Schengen, contactele bilaterale indicau o cooperare poliţienească extrem de strânsă şi cu rezultate pozitive, inclusiv în materie de migraţie, nefiind transmis niciun semnal privind existenţa unui flux migratoriu ilegal prin ţara noastră către Austria.

ADVERTISING

De asemenea, partea austriacă nu a transmis pe niciun canal, între 6 iulie 2021 şi 18 noiembrie 2022, că ar fi probleme legate de aderarea României la spaţiul european de liberă circulaţie. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇