Decontul vine din această păruială internă între partide, probabil PSD și PNL împreună cu președintele Iohannis vor pierde din punctul de vedere al imaginii, dar au pierdut pe mâna lor, tocmai pentru că au permis orientarea revanșardă, populistă și naționalistă a reacției populare.
Ei nu pierd atât de mult pentru că nu am intrat în Schengen, cât pierd pentru că au deschis un culoar pe care AUR aleargă cel mai bine: un popor umilit răspunde mult mai rapid la un discurs extremist și răzbunător, decât un popor căruia i se explică în ce constă injustiția comisă de Austria și i se arată ce fac cei care îl conduc pentru a o repara, consideră consultantul în comunicare strategică Oana Marinescu, într-un interviu cu spotmedia.ro.
Oana Marinescu, aderarea României la Schengen este, de câteva săptămâni, tema mare a politicii interne. Cum arată, din punctul de vedere al specialistului, modul în care actorii politici au comunicat? Așteptările au fost sus.
Aderarea României la Schengen a devenit un subiect pe agenda politică curând după ce a fost ridicat MCV, în această toamnă, pentru că cele două fuseseră legate. Și din punct de vedere diplomatic a fost normal ca acest moment să permită o reactivare a demersurilor pentru Schengen. Așteptările au fost mari, pentru că România a îndeplinit de mult timp criteriile tehnice de aderare la spațiul Schengen, anii lungi de așteptare atârnă destul de greu și la nivel economic și la nivel politic, iar o victorie este oricând binevenită în politică.
Din punctul de vedere al discursului politic, am observat două dimensiuni.
Pe de o parte, au fost anunțarea și asumarea obiectivului, precum și încercarea de a capitaliza politic o decizie care, până la anunțul inițial al Olandei că se opune, părea să aibă șanse de victorie.
Pe de altă parte, când au apărut semnele unui eșec – inițial Olanda, iar apoi Austria – a început repoziționarea. Cred că această repoziționare s-a făcut în două feluri. În primul rând, este evident transferul responsabilității politice sau căutarea țapului ispășitor. Aici sare în ochi discursul lui Marcel Ciolacu, care a definit votul în Consiliul JAI ca pe un eșec al dreptei europene, în timp ce social-democrații europeni, dintre care – a subliniat el – PSD face parte, au susținut aderarea României la spațiul Schengen. Apoi USR și partidul lui Ludovic Orban depun moțiune simplă pentru demiterea ministrului Bode, pe care îl consideră vinovat. Alte voci critică președintele și pe miniștrii de Interne și de Externe.
În al doilea rând, avem discursul revanșard și naționalist, care a fost îmbrățișat cu precădere de PSD și PNL, iar ulterior AUR l-a dus la extrem și în teatralizare.
Dacă în România a fost o dezbatere purtată într-un registru cvasi-electoral, tema extinderii Schengen a lipsit din dezbaterea publică din alte state UE. Arată asta un decalaj între statele UE, o diferență mare de agendă? Cât de important e să avem o temă care ne interesează pe agenda mare europeană și cum se face asta?
Este normal să fie diferențe de agendă între statele europene și chiar între agenda publică legată de Bruxelles și cea din statele membre, pentru că prioritățile diferă. Pe de o parte, putea fi un semn bun că nu a fost o mare dezbatere publică la nivel european cu privire la extinderea spațiului Schengen, înainte de Consiliul JAI, pentru că asta reconfirmă că nu erau probleme tehnice în dosare. Probabil noi nu suntem obișnuiți ca România să nu fie într-o situație controversată, dar putea fi un semn bun. De altfel, schimbarea de poziție a Austriei a fost foarte din scurt. Cu câteva zile înainte de declarația ministrului de interne austriac, Viena susținea aderarea României la Schengen. Din ce am înțeles eu, cancelarul austriac a aflat și el din declarația de presă a ministrului său că acesta urma să se opună aderării României la Schengen.
Adevăratul subiect care ar trebui să intre pe agenda europeană și să genereze dezbatere este exact jocul făcut de Austria în Consiliul JAI, pentru că acolo este controversa reală, acolo este riscul real pentru proiectul european. Întrebarea de fond este: care este limita până la care este acceptabil ca jocul politic intern din statele membre să condiționeze mecanismele de decizie la nivel european, care sunt stabilite pe criterii obiective, fără că se producă o pervertire a acestora și, implicit, o subminare a lor și a încrederii reciproce care stă la baza proiectului european?
Ce s-a întâmplat la acest Consiliu JAI este nemaiauzit. Poate doar Viktor Orban să mai utilizeze mistificarea pentru a-și argumenta pozițiile într-un mod asemănător. Oficialul austriac a susținut inclusiv că datele Frontex, adică datele UE pe care le utilizează statele membre, sunt incorecte și a invocat informații false despre migrație, pe care nu le-a pus și la dispoziția colegilor săi din Consiliul JAI. În realitate, adevărata justificare a votului său este de politică internă: in ianuarie urmează să aibă loc alegeri la nivel regional, iar partidul său tocmai fusese estimat cu o scădere în sondaje.
Nu e prima oară când calcule de politică internă influențează comportamentul și votul statelor membre în organizațiile internaționale. N-aș vrea să limitez discuția doar la UE, pentru că, cel puțin în România, avem tendința aceasta de a exacerba orice neînțelegere și să ne imaginăm că UE are o problemă majoră.
Însă cred că e atât de brutal și de grav ce a făcut ministrul austriac de interne, încât ar trebui să existe o dezbatere la nivel eurooean, în presa din Austria, în presa din România și din alte țări europene, despre cum putem proteja proiectul european – inclusiv principiile și regulile europene, care sunt sursa de încredere reciprocă - în fața exceselor ce pot veni din politica internă a statelor membre, pentru a putea să păstrăm credibilitatea și eficiența UE.
Părerea mea este că România ar fi fost într-o poziție legitimă să declanșeze această dezbatere, în contextul a ce s-a întamplat în Consiliul JAI. Și are și o serie de atuuri strategice, precum faptul că a îndeplinit toate criteriile Schengen, lucru verificat încă o dată și de olandezi, înaintea votului din Consiliul JAI; solidaritatea exprimată de statele membre în Consiliul JAI, sprijinul Comisiei Europene, o bună echipa de negociatori la nivel european, un ambasador capabil în Austria, care e fluent în germană (faptul că e rechemat pentru consultări nu e un impediment pentru comunicarea strategică, în opinia mea).
Face România acest lucru?
Din păcate, declarațiile publice ale președintelui Iohannis, ale premierului Ciucă și ale MAE, chiar dacă au fost aliniate și în general corecte, nu mă încurajează deocamdată să cred că România va juca politic, în acest fel. Și am să dau ca argumente câteva puncte slabe care susțin evaluarea mea până acum:
- Poziționarea strategică post Consiliu JAI a fost defensivă și lipsită de leadership. Au mers foarte puternic pe dimensiunile normativă și emoțională, dar le-au abordat într-o cheie negativă și populistă: decizia Austriei a fost catalogată ca o lipsă de respect și o umilire a poporului român. Știți cum e cu umilirea, în final este o alegere personală dacă te simți sau nu umilit în fața unui bully. Eu cred că reprezentanții statului român trebuiau să facă framing pe comportamentul lipsit de demnitate și anti-european al Austriei și să nu transfere acest joc politic ieftin la nivelul poporului și al cetățenilor români. Rolul liderilor este să-și apere cetățenii, nu să-i expună; să le dea încredere în cine sunt ei și nu să-i folosească politic.
- Nu au vorbit despre avantajele pe care România le-ar aduce celorlalți odată intrată în spațiul Schengen. Eu una aș fi punctat ce pierde Austria și ce pierd firmele austriece, împreună cu cetățenii și firmele europene, tocmai pentru că România nu face parte din spațiul Schengen. E România de 11 ani la poarta Schengen? Aș fi calculat cât a pierdut Austria din acest motiv. Faptul că noi calculăm abia de-acum încolo și ne uităm la pierderile României arată că nu ne-am făcut lecțiile, cel puțin pe comunicare strategică.
- Mesajele publice respective fac trimitere la pericolul pe care poziția Austriei îl generează pentru proiectul european, dar într-un limbaj atât de timid și de diplomatic, încât publicul larg cu greu va înțelege despre ce este vorba, iar capacitatea de a genera dezbatere cu astfel de formulări tinde spre zero.
- Deși MAE a spus clar că nu vor fi retorsiuni la adresa firmelor austriece, demontând astfel încă o minciună spusă de oficialul austriac, care, dacă e adevărat ce scrie presa, a acuzat România exact de tratamentul pe care tocmai i-l aplicase Croația, premierul Ciucă a refuzat să se distanțeze de incitarea la boicotarea companiilor cu capital austriac, lansată de vicepreședintele PNL Rareș Bogdan. Faptul că a spus că fiecare e liber să-și aleagă comportamentul e ca spălarea pe mâini a lui Pilat din Pont.
Dincolo de revizuirea mesajului public, însă, România ar trebui să lanseze o campanie de comunicare strategică – diplomație publică –, împreună cu demersuri diplomatice la nivel bilateral și la nivelul UE, pentru a putea să lanseze o astfel de dezbatere și pentru a valorifica politic acest moment.
Concomitent cu acțiuni politico-diplomatice pe plan bilateral, care să sancționeze comportamentul Austriei și să fie un avertisment pentru cine se mai joacă cu voturile în UE la adresa noastră, precum și cu reluarea campaniei diplomatice pentru intrarea în Schengen, un astfel de demers ar ajuta România să-și consolideze profilul european.
Trebuie însă un pic de curaj, de creativitate politico-instituțională, de competențe – inclusiv în comunicare strategică – de rețea de contacte adecvată – inclusiv în media la nivel european - și de... leadership, capitol la care stăm foarte slab.
Cine decontează politic nereușita? Aici aș face o paranteză: al cui este eșecul?
Analiza mea e în felul următor: din punct de vedere politic, decontul vine din această păruială internă între partide. Probabil PSD și PNL împreună cu președintele Iohannis vor pierde din punctul de vedere al imaginii.
Însă eu cred că au pierdut pe mâna lor, tocmai pentru că au permis orientarea revanșardă, populistă și naționalistă a reacției populare. Ei nu pierd atât de mult pentru că nu am intrat în Schengen, cât pierd pentru că au deschis un culoar pe care AUR aleargă cel mai bine: un popor umilit răspunde mult mai rapid la un discurs extremist și răzbunător, decât un popor căruia i se explică în ce constă injustiția comisă de Austria și i se arată ce fac cei care îl conduc pentru a o repara.
Cât privește eșecul, eu văd lucrurile mai nuanțat. Dacă România transformă criza aceasta într-o oportunitate, atunci nu va fi un eșec, ci un obstacol pe parcurs, iar Bucureștiul poate să obțină alte beneficii. Altfel, marele eșec este că nu au avut o strategie de comunicare publică adecvată. Au gândit ceva, pentru că România a insistat ca subiectul să rămână pe agenda Consiliului JAI din decembrie, dar nu cred că au gândit până la capăt, în termeni de scenarii de criză și de comunicare strategică. Dacă mă înșel, este pentru că lipsește transparența.
Am văzut deja, chiar la nivel politic, declarații populiste, îndemnuri la boicotarea firmelor austriece și așa mai departe. Care este riscul acestor poziționări? Cine poate capitaliza cel mai bine?
Nu știu câtă lume înțelege care e treaba cu Schengen, dar emoțiile de umilință, de nedreptate, de lipsă de respect, de om pus la colț sunt comune cetățenilor români.
Culmea e că exact aceste emoții sunt cele pe care ei le resimt în relație cu statul român, deci este foarte ușor să facă un transfer între ce se întâmplă aici și tema „ce ne face nouă Uniunea Europeană”.
Or, discursul politico-instituțional a marșat enorm și inadecvat tocmai pe aceste emoții. Declarația domnului Bode înainte de Consiliul JAI cu privire la respectul cetățenilor români este pe cât de amețitor de populistă, pe atât de incoerentă. Acestea sunt lucrurile care vor rămâne pe agenda internă, precum și faptul că România „stă în poziția ghiocel” și că „”nu dă cu pumnul în masă, iar „UE ne tratează incorect”, „ne face lucruri rele”, „nu ne respectă”. Din astfel de emoții și percepții se vor hrăni discursul naționalist, extremist, anti-european și neîncrederea în proiectul european. Cine va câștiga? AUR și populiștii din diverse partide.
În final, marele câștigător este Rusia, care asta își dorește: slăbirea sentimentului european. Iar România stătea încă destul de bine la acest capitol, chiar dacă mai scăzuse în ultima vreme.