Ministerul Apărării din Germania s-a văzut nevoit să infirme ferm că s-ar gândi să staționeze permanent trupe în România, după o declarație făcută pe acest subiect de premierul român Marcel Ciolacu, în timpul vizitei oficiale la Berlin.
Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a declarat miercuri, potrivit publicaţiei Tagesspiegel şi site-ului Tagesschau.de, că Germania nu are niciun plan de a staţiona trupe în România.
Oficialul german a explicat că, în cadrul NATO, Franţa are un parteneriat militar strâns cu România, iar Germania este naţiune-cadru pentru Lituania. În acest context, Germania „nu se simte obligată" să trimită o brigadă permanentă în România, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Berlin.
Premierul României, Marcel Ciolacu, a afirmat marţi, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o la Berlin cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, că şi-ar dori ca pe teritoriul României să fie staţionate trupe germane.
Berlinul tocmai a anunţat un plan de a staţiona aproximativ 4.000 de militari germani în Lituania, în cadrul acţiunilor de consolidare a flancului estic al NATO.