Motivul pentru care Ludovic Orban a decis să candideze la președinție

Motivul pentru care Ludovic Orban a decis să candideze la președinție

Liderul partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a hotărât să candideze la preşedinţia României.

El a precizat că îi este greu să mai sprijine pe cineva pentru această funcţie, după ce Klaus Iohannis „a trădat încă din perioada alegerilor parlamentare şi a dat din nou România pe mâna PSD”.

"Nu am câştigat alegerile parlamentare, dar eram pregătit să guvernăm România, aveam echipă, aveam partener cu care puteam să construim o coaliţie solidă şi cu care să facem cu adevărat reformele necesare pentru România.

ADVERTISING

Din păcate, cel care trebuia să sprijine acest proiect a trădat, Iohannis a trădat încă din perioada alegerilor parlamentare şi Iohannis este cel care a dat din nou România pe mâna PSD, ăsta este adevărul. (…) Sincer, mi-e foarte greu să mai sprijin pe cineva, să mai girez pentru cineva la preşedinţia României şi din cauza asta m-am hotărât să candidez eu", a afirmat Orban.

A decis să candideze pentru că se consideră pregătit să ocupe fotoliul prezidenţial, susţinând că a ajuns preşedintele PNL împotriva voinţei lui Iohannis.

ADVERTISING

"Candidez pentru că m-am pregătit de 30 de ani să pun umărul la visul meu pentru România. De 30 de ani mă pregătesc ca în sesiune şi învăţ. Am ajuns preşedintele Partidului Naţional Liberal împotriva voinţei lui Iohannis şi împotriva voinţei celor care ascultă de Iohannis, atât în PNL, cât şi în afara PNL, în diferite instituţii.

A fost o minune că am ajuns preşedintele PNL, un om liber, un om care niciodată nu a făcut pact cu diavolul, un om care niciodată nu a făcut niciun compromis, care nu a lăsat să intre în dulap niciun schelet", a declarat Orban.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇