Orban își lansează noul partid, care se cheamă deocamdată Forța Dreptei. Unul dintre fondatori e urmărit penal de DNA

Orban își lansează noul partid, care se cheamă deocamdată Forța Dreptei. Unul dintre fondatori e urmărit penal de DNA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul lider PNL Ludovic Orban și-a anunțat, marți, înființarea noului partid, creat împreună cu alți 15 parlamentari care au plecat din PNL odată cu el. Noua formațiune se va chema, cel puțin pentru moment, Forța Dreptei.

Acesta este numele moțiunii cu care Orban a candidat la ultimul congres al PNL, unde a pierdut șefia partidului în fața lui Florin Cîțu.

Orban spune că ”doctrina partidului nostru e sinteza modernă a tuturor ideilor, valorilor, principiilor și soluțiilor validate de timp”.

”Am luat decizia de a pune bazele unei noi construcții politice de centru dreapta. Noi considerăm că este o obligație democratică și mai ales morală pentru noi de a continua să reprezentăm cetățenii români, care ne-au acordat votul, și-au pus încrederea și speranțele în noi.

ADVERTISING

Conducerea PNL a decis să nu-i mai reprezinte și să fie a 5-a roată la căruța PSD. Este o necesitate politică pentru că astăzi România dinamică, a întreprinzătorilor, a oamenilor care au inițiativă în societate, care creează, care construiesc nu mai are reprezentare politică.

Nu există nicio formațiune politică, care are la bază principii și soluții de dreapta, pentru a-i putea reprezenta pe cei din România dinamică, cinstită, corectă, care poate să asigure dezvoltarea țării”, a spus Ludovic Orban, în conferința de lansare a noului partid.

Foto: Inquam Photos / George Calin
Foto: Inquam Photos/George Calin

Numele noii formațiuni ar putea fi schimbat la primul congres, dar Orban nu a specificat și data la care acesta va avea loc. Însă noul partid deja are organizate filiale județene.

ADVERTISING

Fostul lider al PNL a reluat apoi atacurile la adresa lui Florin Cîțu și echipei sale, în special pentru decizia de a guverna alături de PSD.

”Nu noi am părăsit PNL, ci conducerea PNL a părăsit oamenii care au avut încredere în noi, ne-au acordat votul și și-au pus speranțele în PNL. Ei au săvârșit o gravă trădare față de acești oameni, care au crezut în PNL, preferând să stea la guvernare în bagajul PSD”, a mai spus Ludovic Orban.

Forța Dreptei lui Orban are din start un membru fondator cu probleme penale

Amintim că Ludovic Orban a demisionat din PNL pe 22 noiembrie, după ce liberalii au decis intrarea la guvernare alături de PSD. El era oricum vizat de o decizie de excludere din partid, după atacurile frecvente la adresa lui Florin Cîțu și Klaus Iohannis.

ADVERTISING

La acea vreme, întrebat câți liberali ar fi dispuși să îl urmeze, Orban spunea ”câtă frunză, câtă iarbă!”.

Cei care au semnat înființarea noului partid însă sunt aceiași 15 parlamentari care au plecat din PNL a doua zi după Orban: deputații Violeta Alexandru, Alexandru Kocsis, Ion Ștefan, Ionel Dancă, Constantin Șovăială, George Ionescu, Bogdan Bola, Claudiu Chira, Nicolae Giugea, Antonel Tănase, Gabriel Plăiașu și Adrian Miuțescu și senatorii Ion Iordache, Ovidiu Florean și Adrian Oros.

De precizat că Adrian Miuțescu, fost președinte PNL Argeș, este urmărit penal într-un dosar deschis de DNA Pitești în care este acuzat de opt infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Mai exact, procurorii DNA îl acuză pe Miuțescu că și-a folosit funcțiile politice pentru a pune în diverse funcții publice oameni apropiați. Erau vizate posturi de directori sau inspectori școlari, dar și de la Protecția Consumatorului sau Poșta Română.

În cazul lui Miuțescu, pentru că este și deputat, DNA a cerut încuviințarea Parlamentului pentru a putea să facă percheziții în biroul acestuia.

La votul din plenul Camerei în legătură cu cererea DNA, ce a avut loc la aproape două săptămâni de la solicitare, Miuțescu le-a cerut colegilor să dea undă verde.

”Pentru a păstra prestigiul Parlamentului, eu cred că trebuie să votaţi pentru. În momentul în care mi s-a luat acest telefon, eu l-am predat deşi puteam să mă ascund în spatele că nu pot fi supus unei percheziţii corporale. Am considerat că nu am nimic de ascuns. (..)

Am fost şi sunt un om corect, toată viaţa mea, am fost preşedinte de filială, la Argeş, ales de 5 ori, acum două săptmâni mi-am dat demisia din PNL, pentru că nu am considerat că trebuie să afecteze partidul. Am venit să vă spun că sper ca justiţia să îşi facă treaba”, a spus Adrian Miuţescu în ședința din 6 decembrie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇